Regele şi Patria

Un sondaj IMAS din luna Decembrie, ne arată cât de importantă este personalitatea Regelui Mihai pentru popor. Astfel, Majestatea Sa are o cotă de încredere, generală, de 26%. Este depăşit doar de Crin Antonescu, care are 27%.

Şi mai frumoasă, dar surprinzătoare, este încrederea tinerilor în Rege: 28% dintre cei cu vârste între 18 şi 29 de ani au încredere în Rege.

Deci tinerii au cea mai mare încredere în Monarhie, în imaginea Regelui Mihai.

Este o mică reparaţie pe care Măria Sa, Regele, o trăieşte astăzi, la 64 de ani de la momentul în care destinul frumos al acestei ţări a fost crunt ucis, prin forţarea Regelui de a abdica.

Cu voia lui Dumnezeu şi a Poporului, poate în curând vom putea readuce tronul Monarhiei în România.

PS: Acum capătă sens atacurile mişeleşti ale beţivului la adresa Regelui. La finalul anului 2011, Majestatea Sa, Regele Mihai, este cea mai importantă persoană politică a României.

1319634945mihai

6 thoughts on “Regele şi Patria”

  1. Tot disprețul meu față de politica dusă de Băsescu, față de pensionari şi români în general Pentru asta îi dedic un catren:

    Dintr-un “băs” urmat de “escu”
    A ieșit din tur Băsescu…
    Iar din produs rău famat,
    Voi, făcurăți Șef de Stat.

    Ex regelui Mihai, care îşi dorește tronul şi regatul, regaliștilor ce se simt ofensați că Băsescu l-a făcut trădător pe Mihai, ceea ce e adevărat, le dedic catrenu:

    “Patria” îşi vrea săracul,
    Că i s-a furat Regatul…
    Şi de mult cerșește clipa
    Să ia locul la…Antipa

Leave a Reply to Ing.Ion Vacaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p