E o întrebare care se aude tot mai insistent în perioada asta. Și, dacă este să mă întrebați pe mine, răspunsul este că da. Să fie câțiva ani de la ultimul moment de genialitate al celor de la Vodafone, cel în care l-au inventat pe Paul Ipate ca și personaj. Da, acelea erau reclame, erau ușor de memorat și funny.
Dar de atunci încolo, jale și durere. Ni l-au adus pe Ciobanul Ghiță. Un personaj haios, dar cam atât. Abia înțelegeai ce zice și, zău așa, cât de pasionantă să fie viața de cioban? Au mai încercat ei să îl facă simpatic pe Ghiță, așa că a început pelerinajul pe la el. Și cum nici politicienii nu puteau rata o așa șansă de a se poza, Ghiță al nostru a cam dispărut din scenă după ce lumea a început să îl ia la înjurături pentru că se pozează cu Ponta și Băsescu.
Iar după Ghiță, Vodafone a dat-o și mai rău în gard aducând în prim plan un personaj, șofer de tir, care ne iubea pe noi sau pe nevastă-sa, nu știu sigur, mult și ori de câte ori ar avea ocazia. Poate sunt eu mai sentimental, dar mi- dor de vremurile când o reclamă chiar reușea să mă facă să ajung imediat în cel mai apropiat magazin și să cumpăr produsul respectiv.
Iar dacă este să vorbim despre adevăratele reclame, clar Heineken sunt campionii celor mai reușite reclame. Nu degeaba se spune că reclama este sufletul comerțului. O companie care și-a transformat reclamele în adevărate capodopere cinematografice, clar va avea de câștigat și în plan financiar și de brand. E suficient să ne uităm și la Coca Cola, la cum așteptăm cu toții să vedem ce reclamă nouă de Crăciun vor scoate.
Cam asta ar trebui să facă și Vodafone. Sau Cosmote (alți mari campioni la plictiseală generală). Din punct de vedere al businessului, stau bine deja. Oricine are în ziua de azi cel puțin o carte cu reîncărcare Vodafone sau face o încărcare de cartelă Cosmote. Cred că cel puțin o dată în viață oamenii au dat click pe un serviciu gen re-incărcare.ro. Așadar, ca business, lucrurile stau bine.
Dar adevăratele provocări vin de la momentul când ști sus de tot. Și când e nevoie să știi să îți fidelizezi clienții, ba, mai mult, să începi să aduci și de la concurență. Iar asta nu o poți face decât cu imaginație, creativitate.
Lucruri care celor de la Vodafone, Cosmote sau Orange le cam lipsesc.