Reacția onlineului la moartea Reginei Ana

Ziua de ieri ne-a pus în față, în regim de breaking news, o veste extrem de tristă, dar, fără a vrea să par insensibil, intuită, venită dinspre Casa Regală: Regina Ana a României a încetat din viață.

principesa Ana

Un eveniment care nu avea cum să nu se resimtă și în spațiul online. Ca de fiecare dată la astfel de momente încărcate de emoție, reacțiile au fost extrem de variante, și, din păcate, duse la extreme. Și iată cum s-au manifestat acestea:

Varianta suferinței extreme:

– Da, este evident că moartea, sub orice formă ne afectează, produce în noi sentimente de suferință, de tristețe. Când vorbim de cineva drag, aceste sentimente se acutizează. Când vorbim de o personalitate față de care am nutrit un anume nivel de atașament, resimțim totul la o intensitate mult mai mare. Ca atare, rețele sociale s-au umplut de mesaje de condoleanțe adresate Regelui, Casei Regale. Nu au lipsit și mesajele care au vorbit despre ultimul mare model de decență, de curtoazie, de eleganță și de fidelitate, care, prin moartea sa, lasă României un gol incredibil, ce nu va putea fi umplut de altcineva. Mesaje pe care mulți le-au considerat a fi de fapt o suferință extremă, fariseică.

Varianța lipsei de decență

Din păcate, social media fiind un spațiu lipsit de orice restricții de exprimare, este greu de evitat să nu apară și astfel de derapaje. Ca are, nu puțini au fost cei care au ales ca în loc să tacă și să respecte drama unei familii, s-au aruncat cu jigniri și invective, dar și acuze care mai de care mai aiuritoare: de la „oricum nu vorbea limba română„, „nu a fost Regină pe bune„ la „nu au făcut nimic altceva decât să se bată pentru retrocedări, nu are de ce să îmi pară rău de ei„.

Varianta politică:

Politicienii nu aveau cum să lipsească din peisaj la un astfel de moment. Surprinzătoare este disproporția dintre taberele politice care și-au manifestat suferință și și-au exprimat condoleanțele. Dacă este să ne luăm după rapiditatea reacțiilor și numărul postărilor, ai zice că PSD este cu adevărat un partid regalist, nu partidul ai cărui lideri de prin anii 90 îl fugăreau pe Rege prin aeroport, să fie siguri că nu intră în țară. Despre PNL, reacția lor extrem de întârziată și aproape seacă nu a fost deloc pe placul monarhiștilor care se așteptau de la ceva mai mult. Cum ar fi, să vină de la PNL propunerea de a se decreta un anumit număr de zile de doliu.

Concluzii:

Foarte puțini români aleg calea de mijloc, calea decenței, poate chiar a unei lipse de reacții atunci când simți că nu ai cu adevărat ceva important de a spune. Fiecare moment ce stârnește o anumită emoție publică nu face decât să scoată în evidență cât de dezbinați putem fi. Tot ce putem spera este ca în această perioadă de doliu și tristețe să reușim să respectăm dorințele Casei Regale, cea care, prin programul oficial al funeraliilor Reginei Ana, ne invită pe toți la decență și respect pentru ultimul drum al Majestății Sale.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

4 thoughts on “Reacția onlineului la moartea Reginei Ana”

  1. Iancule , ” varianta suferintei extreme ” nu tine deoarece , era totusi vorba despre o persoana trecuta binisor de …90 de ani si-n plus , care suferea si-n exterior si mai ales in interiorul ei . Apropiatii ei , nu ma-ndoiesc d e faptul ca se rugau zi de zi lui Dumnezeu sa-i scurteze suferinta .” Varianta lipsei de decenta “..nici asta nu prea tine avand in vedere ca , cam tot ce-au exprimat aia a fost in proportie de minim 90% adevarat si am argumente suficiente pentru a-ti demonstra asta mai ales ca , vad cu placere ca n-ai uitat , nici faptul ca dumneaeu am spus mai zilele trecute ca , ” nu vorbea romaneste ” .” Varianta politica ” , ei … aici Iancule ai dreptate in proportie de minim….101% insa , si aici uiti un lucru absolut esential : politica-i o curva iar politicienii la randul lor…. 8) ” Concluzia ” : in Romania de azi , este greu daca nu chiar imposibil sa alegi o cale d e mijloc caci extremele se dovedesc a fi cele mai reale pentru foarte multi dintre romani .Cei nascuti inainte , cu mult inainte de Decembrie 1989 au fost inoculati cu acel virus al Regalitatii daunatoare si-al Republicii binefacatoare . Cei nascuti dupa Decembrie 1989 , aia vad ca lefurile abia daca le-ajung sa traiasca de azi pe maine , aia vad ca in pofida acelei ” revolutii ” la manete au ramas aceleasi structuri care , dupa ce i-au indobitocit pe parintii lor cu vorbe mari despre dragostea d e patrie , despre patriotism , cinste si corectitudine…au ajuns sa s e scalde in bani desii toata viata lor au fost slujbasi la stat , si-atunci astia nascuti dupa ultima ploaie , devin din ce in ce mai scarbiti de ceea ce s e intampla in Romania si…cateoadata , se mai simt treziti din letargia lor sau se mai opresc d e la grijile lor zilnice atzatzati de catre cate un comunicat de pe la DNA in care este anuntata daca nu incatusarea , cel putin anchetarea cate unui potentat politic . Deci Iancule , fa bine si intelege-i pe toti daca tot vorbisi despre calea d e mijloc : si ” aia ” au dreptate si ” ailalti “…la fel au dreptatea lor cum ar fi spus Solomon The King !

    1. @Marian extremele niciodata nu au dus la ceva bun. Indiferent din ce parte le privim. Iar noi, ca societate, parem ca traim doar din extreme.

  2. A murit un cetatean… ce sa spun. Scuteste-ma cu regina, ca mihaitza nu mai era rege cand s-au luat. Asa… si lupeasca trebuia sa fie regina, nu? plm… cand esti monarhist, nici logica nu mai functioneaza. La fel si la religiosi. Tu faci parte din ambele categorii :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *