Răsfață-ți copilul la Happy Bees

Mult așteptata prosperitate, mult așteptații bani și toate cele de decurg din ei nu sunt o realitate a fiecărei familii din România. Din contră, în ultimii ani s-a accentuat acea diferență dintre clase, dintre cele două clase sociale majoritare: cei cu foarte mulți bani, pe care cu greu îi pot justifica legal și cei foarte săraci, pentru care fiecare zi este doar o luptă pentru a avea pe masă măcar o felie de pâine.

E greu pentru foarte mulți să înțeleagă cât de multă zbatere trebuie să fie pentru cineva care nu are un venit stabil sau nu are un loc de muncă ca să reușească să își asigure traiul zilnic. Iar dacă mai adaugi aici și o familie, copii, atunci drama este cu atât mai mare. Iar lucrurile sunt cu atât mai triste cu cât statul chiar nu face nimic pentru a-i ajuta pe acești oameni, pentru a le da măcar o șansă de a își reveni.

Și atunci, date fiind aceste condiții, este absolut normal că, într-o țară măcinată de sărăcie, afacerile care se vor adresa acestei categorii sociale vor funcționa mult și foarte bine. Așa se nasc celebrele jocuri de noroc de tip bingo sau de tip ”păcănele”. Așa vei vedea cozi ca pe vremea tristei perioade a comunismului, cozi la haine ”second hand” sau la produsele confiscate de Fiscul românesc. Și tot așa au reușit să devină o obișnuință a peisajului de la noi celebrele cupoane de reducere. Cele care îți pot aduce orice lucru îți dorești și asta întâmplându-se și cu niște economii financiare destul de consistente.

Vrei o vacanță de vis în Italia, Franța, Spania? Fă rost de cuponul de reducere și cu doar 100 de euro poți fi în toate aceste țări. Dă o căutare pe google după ”cupoane reduceri Bucuresti” sau ”cupoane reduceri Iași” și te poți bucura de tot ce are acest oraș mai frumos și asta fără să faci niște cheltuieli exagerate. Ești în Constanța și nu ai atât de mulți bani dar ai vrea totuși să bei măcar o bere și să mănânci ceva bun? În mod clar există și pentru tine cupoane de reduceri Constanta care te vor mulțumi.

Cupoanele de reducere au o existență la fel de reușită și în țări mult mai dezvoltate ca noi. Ar trebui să îi vedeți pe americani cum colecționează orice fel de astfel de cupoane și merg cu ele la magazin, ajungând să plătească orice vor cu ele. Deci nu, nu am să îi înțeleg niciodată pe cei care spun că e o rușine pentru ei să ajungă să se folosească de astfel de instrumente de economisire.

image

Din fericire, pentru copiii din viața noastră, pentru cei care practic ne fac viața mai frumoasă, avem alături un prieten de nădejde, pe cei de la http://www.happy-bees.ro. Aici este locul unde găsiți tot ce are nevoie copilul vostru, de la cărucioare, pătuțuri, până la jucării sau hăinuțe care vor deveni preferatele lor.

Iar toate acestea la niște prețuri extraordinare. Vă invit cu drag să îi vizitați și să îmi spuneți părerea voastră despre ei. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p