Un gest normal, dar extrem de tardiv din partea lui Radu Stroe. Și care vine, în mod firesc, ca urmare a unor lacune de comunicare incredibile pentru un partid ca PNL. Lacune pe care deja m-am plictisit să le tot aduc în discuție.
Aceeași situație este și în cazul Ramonei Mănescu, de la chiar chiar m-aș fi așteptat la un gest de onoare, asta în condițiile în care, în momentul tragediei, în loc să fie la minister și să se preocupe de responsabilitățile ei în caz de catastrofă, stătea și posta pe Facebook.
Îmi pare rău de Radu Stroe, dar este dovada vie a faptului ca gura bate curul.
Ce vroiai,Ioane? Nu cred ca Ramona Manescu a avut timp sa se familiarizeze cu TOATE cele care tin de Ministerul Transporturilor. Stroe, da, el nu este scuzabil, avand timp suficient.
@cristi nu cred ca are vreo treaba familiarizarea cu tot ce tine de minister. Vorbim de o reactie care ar fi trebuit sa fie normala, pentru un om politic responsabil.