Ponta, născut talent, retras ca speranță

Este o vorbă pe care o regăsim mai ales atunci când se vorbește de vreun fotbalist care, la un anumit moment al carierei sale, promitea să aibă un viitor de excepție. Și care își ratează această șansă. Exemple avem destule în fotbalul de la noi: Mutu, Mitea, sunt doar doi dintre cei care putea să fie cu adevărat niște sportivi de excepție, dar care, prin deciziile de viață luate la un moment dat, au sfârșit în praf.

Exact aceeași expresie se poate aplica în acest moment și în cazul lui Ponta. A cărui carieră politică a evoluat ascendent, dar mai ales rapid, ajungându-se să se vorbească despre el, la momentul în care a apărut, ca despre un Mic Titulescu. Atât din pricina unor evidente asemănări fizice, cât mai ales datorită stilului său de a face politică.

victor-ponta

Un stil care avea să îl ducă, mai târziu, la pierzanie. Pentru că, oricât s-ar chinui toți consultanții din jurul său să spună că nu, cariera politică a lui Victor Ponta este pe ultima sută de metri. O sută de metri în care discutăm doar dacă omul intră în istorie ca un al doilea premier condamnat la închisoare, sau dacă se face dispărut, fără ca peste câțiva ani să mai știm că el a fost și premier.

De ce spun că Ponta nu mai are cum să ducă mai departe o carieră politică? Simplu…pentru că oricât de haotic e românul în alegerile pe care le face, nu ar putea trece cu vederea câteva subiecte extrem de sensibile: plagiatul, minciunile, tipul de om ușor șantajabil și nu în ultimul rând, coruptul. Spuneam în câteva articole de acum vreo săptămână că problema punerii lui Ponta sub urmărire penală e o chestiune de săptămâni, maxim și că odată acest lucru făcut, Băsescu îl va putea suspenda. Lucrurile, chiar dacă puse un pic pe stop de refuzul Parlamentului de a-l deferi justiției pe Chițoiu, vor evolua în această direcție, iar momentul care cred eu că va fi ales va fi acela al unei lansări de candidatură pentru Ponta.

Așadar, PSD și Ponta se află în acest moment într-o situație pe care cu greu o vor putea gestiona. Au nevoie de un candidat curat și cu șanse la prezidențiale, pentru că subiectul Ponta nu își are rostul. Micul Titulescu s-a născut speranță și moare talent, măcinat de propria instabilitate, de propriile minciuni și de lipsa de caracter.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *