Pokemon Go cu politicieni

Este oficial. De azi, Pokemon Go este gata de download și în România. Ca atare, nu cred că sunt departe zilele când Piața Universității va fi din nou plină, iar lumea va striga, cu aceeași revoltă și furie ca în alți ani, adaptând cererea: „Uniți salvăm Pikachu !„ sau „Nu vă fie frică, Pokemonu pică!„

pokemon-go-romania

Și dacă tot vorbim de un joc care pur și simplu a devenit noua dependență a întregii lumi, hai să ne gândim un pic cum ar arăta varianta adaptată politicii românești:

PSD:

– Pokemonul pesedist va fi extrem de ușor de găsit. Nu, nu la sediul din Kiseleff, ci pe la DNA, pe la diverse închisori, sau la comisiile juridice din Parlament. Ușor de recunoscut după figura aproape speriată, capturarea unui astfel de pokemon îți aduce în plus și imunitate la urmărirea penală, cerere de arestări, orice probleme cu justiția.

PNL:

– Pokemonul liberal nu e unul, ci sunt doi. Pe același principiu al fuziunii, momentan, în joc nu au reușit să facă update-ul final și să rămână doar unul. Așa că, acolo unde vedeți câte doi pokemoni, sunt sigur de la PNL. Nici locațiile nu ar trebui să vă lase prea mari dubii, pokemonii PNL fiind extrem de prezenți pe la Guvernul României, Cotroceni și Modrogan. Marele dezavantaj al pokemonului liberal este că acesta nu îți aduce nimic în plus, ba e posibil să îți ia din credite, pe principiul că partidul are oricum datorii și trebuie să cotizezi.

USB:

– Cel mai simpatic și amuzant pokemon din joc are chiar chipul și frizura lui Nicușor Dan. Este însă extrem de rar. Nu îl găsești decât prin clădirile istorice, gata să pice, sau prin anumite locuri și dosare din Primăria București. Cei care reușesc să strângă cei mai mulți pokemoni Nicușor vor fi membri fondatori ai noului USR.

Acum că ne-am deschis apetitul pentru glume pe tema asta, sunt sigur că și voi puteți continua lista de variante de pokemoni politici românești. Numai că, jocul în sine este privit și cu amuzament, dar și cu îngrijorare. Îngrijorare datorată faptului că în goana după pokemoni, oamenii uită de orice altceva și se ajung la știri de genul: „doi oameni au căzut de pe o stâncă în timp ce vânau pokemoni„ sau „haos într-un parc central, unde mii de oameni s-au bătut și călcat în picioare pentru un pokemon rar.„

Ca atare, privind în viitor, oare când vom asista la prima lovitură de stat dată cu pokemoni? Sau va reuși guvernul României să mobilizeze lumea la vot plantând pokemoni în cabinele de vot?

Articol publicat pe Știripesurse.ro

2 thoughts on “Pokemon Go cu politicieni”

  1. Bine bine , dar …daca o ceata de cautatori de Pokemoane se vor duce spre un reper indicat si acolo vor gasii o ….valiza care…le va exploda in nas la deschidere sau , unul cu-n camion d e marfa care sa-i ia pe capota ca tot e la moda ??? Dupa ultimele evenimente , eu unul asi fi mai circumspect …. chiar si in privinta unor astfel d e jocuri .

Leave a Reply to Marian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p