PNL – la un nou început. Oare învață și să comunice?

Ultimele două săptămâni au adu PNL în centrul atenției publice. Și asta nu ar trebui să fie rău, din contră. Acesta ar trebui să fie rolul unui partid politic ce își propune să câștige alegerile și să guverneze România. Numai că, ca o regulă nescrisă a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, de la momentul câștigării alegerilor, nu PNL a fost cel care a cauționat această prezență în prim planul spațiului public, de asta s-a ocupat restul lumii.

PNL își are în această săptămână un Consiliu Național ce, mă risc să o spun, va avea valoarea simbolică a unui Congres.

La acest CN din weekend, se vor discuta celebrele criterii de integritate din Decalogul despre care am vorbit și pe aici, se va discuta despre accelerarea fuziunii, ba, chiar, se vor lua și niște decizii privind retragerea din prim planul public a unor nume sonore. Vorbim, așadar, de un eveniment care are toate ingredientele pentru a fi suculent la maxim pentru mass-media, pentru online, pentru orice chibițar în ale politicii.

Numai că PNL, deficitar total la acest capitol al comunicării, ratează și această șansă. Și în loc să iasă în spațiul public cu teme de dezbatere serioase, lasă totul pradă zvonisticii. Care zvonistică își face treaba din plin:

– cică Alina Mungiu Pippidi este cea care se va ocupa de verificarea tuturor candidaților PNL în ceea ce privește Decalogul criteriilor de integritate, ba, mai mult, este și plătită bine pentru asta.

– cică la Constanța, liberalii sunt sfătuiți să divorțeze ca să poată să își păstreze neamurile în funcțiile numite și să nu intre în atenția ANI.

– despre scorul electoral, nici nu mai are rost să vorbim, dacă ar fi să ne luăm după unii, PNL e deja pe minus, trebuie să aducă niște procente de acasă.

Iar aceste informații se rostogolesc și lovesc din plin, în sens negativ, în capitalul partidului. Și sunt trecute, astfel, în plan secund, adevăratele lucruri pozitive din ceea ce se întâmplă în aceste zile la PNL, pe care vi le dau eu mai jos:

Prin comparație cu agitația de la PNL, ați văzut ce liniște e la PSD? Au ei probleme cu reformarea, cu retragerea din prim plan a personajelor cu imaginea afectată? Pe naiba, odată cu plecarea lui Ponta, PSD s-a născut din nou.

Prin comparație cu ceea ce se întâmplă la PNL, ați auzit ca PSD să fi făcut așa ceva în ceea ce privește stabilirea candidaților la alegerile locale de la anul? Pe naiba, la PSD se știu candidații cu ani înainte.

Și exemplele pot continua. Dar cu noi, nu cu PNL. Căci PNL nu are echipă de comunicare, nu are nici cele mai elementare cunoștințe despre cum să faci social media, despre cum să faci tu agenda zilei, nu să ți-o impună alții. Și degeaba se vor schimbă gărzile de politicieni, dacă se va face aceeași non-comunicare ca până acum.

pnl

 

Articol publicat pe Politic Scan.

5 thoughts on “PNL – la un nou început. Oare învață și să comunice?”

  1. In ziua de 02.12.2015 am adresat conducerii PNL o scrisoare deschisa, redata mai jos, la care continui sa astept un raspuns clar, pertinent, transant, la obiect. SCRISOARE DESCHISA CONDUCERII PNL
    Doamna co –presedinte Alina Gorghiu a anuntat ca in toate municipiile din Romania candidatii pentru functia de primar au fost deja desemnati si numele lor ar fi fost facut public. In mun. Rosiorii de Vede, acest lucru nu s –a petrecut, dar, conform zvonurilor care circula, ar fi fost desemnat deja drept candidat PNL pentru functia de primar un fost primar PSD din perioada 2000 -2004, cu foarte multe probleme, despre care, daca va fi cazul, vom discuta ulterior. Aceasta sa fie oare Romania lucrului bine facut? Acesta sa reprezinte oare principiul schimbarilor de mentalitate si aducerea in fata a unor oameni noi, nepatati, cu o moralitate si o competenta inatacabile care au fost deja probate, cu viziune ampla si animati de cele mai bune intentii care sa inlocuiasca vechile clanuri politice formate din indivizi mincinosi, lacomi, corupti, traseisti si a caror activitate este orientata exclusiv spre interese personale, de grup sau familiale si nicidecum spre binele comunitatilor care i –au ales sa le reprezinte? Ce fel de modele promoveaza PNL –ul? Daca, in cazul mun. Rosiorii de Vede, candidatul zvonit se va dovedi a fi si cel real, puteti sa ne dati macar un singur exemplu de fapta demna de lauda savarsita in perioada cat a functionat ca primar PSD, macar intr –un singur domeniu? De ce venim iara cu candidati vechi, controversati, compromisi si mai mult decat discutabili, intorcand spatele si neacordand nicio sansa unor oameni ireprosabili sub aspect moral si profesional? Iar daca acestia din urma exista (si noi va asiguram ca exista!…) de ce sunt ocoliti, evitati si tinuti doar ca obiecte de vitrina? Doriti ca in spatele reputatiei lor sa se deruleze aceleasi sinistre masinatiuni care au compromis un partid istoric sau ne tinem cuvantul dat la alegerea noului presedinte al tarii si facem o altfel de politica, in interesul exclusiv al poporului si comunitatilor romanesti? Asteptam raspunsul dvoastra clar, pertinent si cuprinzator, la aceste intrebari. Cu atat mai mult cu cat mun. Rosiorii de Vede reprezinta unul din foarte putinele bastioane ale liberalismului in Muntenia, si, totodata, unicul oras in Teleorman ce a avut primari liberali, si inca doua legislaturi la rand, si viceprimari liberali alte doua legislaturi, ireprosabili din punct de vedere moral, din pacate, si ei marginalizati de actuala conducere locala si judeteana a PNL. Doriti oare ca sa puneti inca o data pe tava PSD –ului si acest stravechi municipiu si important centru cultural si istoric, asa cum, in cardasie cu PSD, s-ar fi procedat si la alegerile din 2012, castigate de un alt primar PSD (in functie) care practic a ingropat orasul de viu? Acest lucru se intampla dupa opt ani de conducere liberala, in conditiile extrem de dificile impuse de conducerea rosie a judetului si in ciuda datoriilor enorme lasate de fostul primar PSD pe care acum vreti sa il promovati ca primar PNL!… Fara sa fi fost perfecta, conducerea liberala din perioada 2004 – 2008 si 2008 -2012 a fost singura care a implinit cateva din multiplele si justificatele deziderate bine cunoscute ale rosiorenilor. Cunoasteti ca la Rosiorii de Vede, fii ai orasului, liberali din tata in fiu, pe care astazi ii ignorati, ii evitati si ii marginalizati cu buna stiinta, au realizat inca din 1990 prima organizatie PNL a jud. Teleorman si au ramas fideli partidului si idealurilor liberale pana in ziua de astazi, chiar si in conditiile in care linia partidului a parasit vremelnic si aceste vechi idealuri?

  2. Chiar daca madamme Gorghiu va citi scrisoarea pe care i-a adresat-o dl. Liviu Dobrogeanu { ??? } tare ma-ndoiesc d e faptul ca-i va putea raspunde in mod decent cel putin . N-a facut-o nici macar in emisiunea de-aseara la amicul ei Rares Bogdan deci , cum dracu s-o mai faca ? Cu Blaga , Predoiu , Videanu …IOAN OLTEANU ????????????? 8)

    1. @Marian ce intelegi prin raspuns decent? In ceea ce priveste candidaturile de care vorbeste dl Dobrogeanu, nici una nu este la momentul actual 100% btuta in cuie.

      1. Ai si tu dreptate. Alinutza este incapabila de decenta si mi se pare normal sa ceri definitia, ca sa te poti agata de ceva.

        Din pacate, toti sunteti la fel si nicio alternativa pe dreapta. nicu shordan nu este o alternativa, este o gluma mai proasta decat alinutza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p