PNL, de la „Prin noi înșine„ la „să apelăm la alții„

Deși pentru mulți se apropie și chiar a început vacanța, pentru partidele politice nu prea ar fi timp de așa ceva, în condițiile în care, abia ieșite din lupta electorală de la locale, în toamnă dau examenul cel greu al parlamentarelor.

Iar pentru PNL, aceasta este o perioadă în care trebuie să își lingă rănile (da, chiar și după victorie ai răni de alinat) și să se gândească mai ales la ce s-a făcut greșit pentru a corija cât mai repede lucrurile și a pune partidul cu motoarele turate la startul campaniei. Iar cel mai important subiect trebuie să fie Bucureștiul.

Fără Primar General, fără nicio primărie de sector, cu un scor la jumătatea scorului național, situația nu e dezastruoasă, este catastrofală. Pe drept sau pe nedrept, liderii de filiale și-au dat demisia (dacă e ordin, cu plăcere) și ca atare, țapii ispășitori au fost găsiți. Dar ce punem în loc?

pnl

Aici e marea problemă. Ieri și azi au curs pe surse informații cum că, la București, liderii PNL pregătesc o lovitură de imagine, prin aducerea unui om din exterior care să preia conducerea. Să ne oprim un pic aici, numele omului nu este nici măcar important. Prin această informație răsuflată în spațiul public și apoi confirmată de om, liberalii au transmis un mesaj negativ. Și către activul de partid: „nu există nimeni în organizația de București pe care să-l putem pune președinte al organizației„ și către spațiul public, deja de la nefericita numărătoare de candidați la Primăria București, pregătindu-ne acum să numărăm câți șefi pentru București pot apărea.

Ori tocmai o astfel de atitudine i-a costat pe liberali Bucureștiul. Lumea așteaptă niște decizii clare, asumate, corecte, nu ca la transferurile de fotbaliști. Iar faptul că PNL trece de la „prin noi înșine„ la „să aducem pe alții„ e o acțiune care nicidecum nu va reuși să convingă electoratul.

Cu atât mai mult cu cât liberalii au suficiente resurse umane care pot reprezenta cu adevărat o schimbare de paradigmă și care pot înnoi partidul. Totul este să li se dea șansa să facă asta. Nu cu mult timp în urmă, anul trecut mai exact, Alina Gorghiu lansa în spațiul public un proiect extrem de îndrăzneț, „Cariera Liberală„ se numea el. Un proiect excepțional, despre care nu s-a mai auzit nimic. Nu e prea târziu să fie reluat și transformat în locomotiva de schimbare în bine a PNL.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *