Pisicul Ponta rupe USL

Haideţi să încep acest post direct cu a mea concluzie: eu cred că USL este deja istorie. Indiferent dacă se şi oficializează sau nu acest lucru luni, alianţa această politică şi-a terminat mălaiul.

Care este cauza? Sunt două aspecte care se intersectează: o atitudine mult prea împăciuitoare din partea lui Antonescu faţă de derapajele lui Ponta, plus o aroganţă din ce în ce mai mare din partea pisicului coabitator.

Pentru că nu văd cum altfel ai putea caracteriza atitudinea unuia care, de la alegerile din decembrie 2012 a făcut totul pentru a face praf principalul obiectiv al acestei alianţe politice.

semnarea pactului de coabitare cu Băsescu

– numirea Laurei Codruţa Kovesi ca şef DNA

– reintroducerea lui Băsescu în circuitul public ca şi un fel de preşedinte legitim.

Iar când vine unul ca Sorin Roşca Stănescu şi îţi spune că s-ar putea să fi un pic şantajabil, pentru că altfel nu se explică cum partidul pe care tu îl conduci se opune unor verificări serioase asupra modului în care se fac ascultările de către SRI, tu sari ca pisicul din găleata cu apă şi anunţi că s-a umplut paharul suportabilităţii.

Închei cu o ultimă menţiune: în urmă cu ceva timp, discutând cu nişte oameni din anturajul conducerii USL, ne întrebam oare ce se va întâmpla cu USL când va trebui să se rupă (noi estimam un 2014 pentru asta) în condiţiile în care cel care se ocupa în mod direct de organizarea acestei separări, Adrian Năstase pe numele său, se afla în puşcărie.

Ce ciudat este să vezi că tocmai după ieşirea lui Năstase din penitenciar criza USL s-a acutizat. O fi doar o coincidenţă?

PS 2: Îl aud pe Ponta vorbind despre faptul că a-l aduce pe SRS în USL a fost o greşeală. Fără îndoială că nu acelaşi lucru se poate spune despre Remus Cernea, Gigi Becali, Sebi Ghiţă şi lista poate continua.

pontaantonescu

6 thoughts on “Pisicul Ponta rupe USL”

  1. De ce si Cernea? Ca nu perie votantii cu 3 clase si credinta adanca in bor? Sau pentru ca nu e de acord cu gazele de sist? S-a sucit si PNL-ul? :D

    1. @nevermind este incredibila abilitatea ta de a gasi si intr-un text 100% politic o modalitate de a ma ataca pe BOR :)) ) de ce si Cernea? Pentru ca este o nulitate politica, pentru ca singurele lucruri care ii plac sunt dosneala si sa nu se spele :)

  2. @ Ionut

    Pai daca lucrez cu materialul clientului? :)) ))

    Trecand peste faptul ca si-a gasit subiecte controversate pe care sa le promoveze (nu stiu cat si crede in ele), nimic gresit pana acum:

    1. finantarea cultelor prin contributie directa si nimic de la stat. bor o sa aiba mai multi bani, nu? Doar unul din argumentele lor este ca 86% din romanasi sunt ortodocsi. Altfel, ar insemna ca mint ca niste javre. Corect?
    2. legalizarea casatoriilor intre homo. Care e problema? Nu as fi de acord cu dreptul de adoptie si nu le-as da voie daca unul are un copil <xx ani (inca in formare). In afara de asta, de ce sa nu aiba drepturi egale? Credit, bunuri comune, etc.
    3. gazele de sist. Ma repet: s-a sucit PNL-ul? :D Ca daca asta-i nulitate, restul inseamna ca sunt ca brazii :D

    Nu stiu daca e gay, pentru ca nu e obligatoriu decat in acceptiunea unui crestin ortodox ca cineva care promoveaza un principiu sa si faca parte din categoria celor carora li se aplica direct. La partea cu spalatul… habar n-am ca nu am fost cu el in pat. Aici s-ar putea sa stii mai multe, daca e sa coroborez cu convingerea ta sigura re. ars in cur (pardon, dosneala). :D :D :D

    Nulitate politica? Ia fa mataluta o comparatie cu alti membri etalon politic din PNL. Incepe cu Gireada :)) )

    PS: N-am nimic cu Gireada, dimpotriva. Insa imi este la indemana, este membru PNL si ar intra in categoria dezavuata de tine conform propriilor afirmatii. Pot sa aleg multi pe criteriul asta.

    1. @nevermind la faza cu finantarea cultelor, revin la vechea propunere: sa i se dea BOR si nu numai ei tot ceea ce le-a apartinut si apoi sa fie lasati sa se descurce singuri. Legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex, niciodata ! Eu o consider o boala. E suficient ca avem un nebun betiv in fruntea tarii. Gazele de sist: din cate stiu eu, nu, nu s-a sucit PNL. Si sper sa nu o faca. Este gay, a recunoscut-o chiar el. Cat despre spalat, te iau intr-o zi sa vad daca rezisti cinci minute langa el. :)) ) PS: gluma: parintii lui Cernea au declarat ca nu stiau ca baiatul lor face atat de multe, ei l-au crescut pentru lana:)) )) Despre Gireada, ai dreptate 100%

  3. @ Ionut

    1. Esti sigur, scumpete? :D Ce a avut bor si ce au avut bisericile inchinate? Bor a avut maxim 10-15% din ce pretinde. Eu zic ca ar trebui sa-i ridice si statuie lui Cuza ca exista ca bor din 1872-73. Secularizarea a fost in 63, parca. Lasa vrajeala boristica, ca lumea mai e si informata. Asta 1a la mana. Doi: din alea 10-15% atat statul roman poate sa-si revoce donatiile cat si urmasii boierilor care si-au spaguit somnul de apoi. Copacel, ca exista si istoria reala, nu numai ce minte bor cu nesimtire popeasca.
    2. Boala e si sida. Sa-i omoram, crestinule? :D Nu-i incuraja, dar da-le drepturi administrative egale. Mai putin exceptia de care ziceam.
    3. Asta este contra gazelor de sist si este unul din motivele zburarii din usl. Fie si din motivul asta nu trebuia sa-l pui pe lista. Doar daca nu esti pro-gaze sau l-ai pus sipentru motive personale gen bor. Ceea ce inseamna ca nu am gresit ca m-am luat de logica ta bor-istica :D

    Cat timp aveti multi Gireada, ciocul mic :)) ))

  4. Sfinţii Constantin şi Elena. Ortodocşii şi catolicii îi serbează pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca “Epoca de aur”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p