Pe vremea mea…

Când eram eu copil,acum sute şi sute de ani, nu existau tot felul de jucării atât de complexe precum cele din ziua de azi.

Maşinuţele erau ceva foarte simplu, ideea era să ai senzaţia că merg, Monopoly nu apăruse, ce să mai vorbim de gagdeturi din genul celor care azi reprezintă esenţa existenţei oricărui copil. Pentru că zău dacă nu mă aduce la disperare când văd câte un ţând de 6 ani cu ipad sau pe unii chiar cu Iphone, în condiţiile în care ei abia gânguresc ceva.

Dar mulţi vor veni şi vor spune că sunt doar un ofticos şi atât. Posibil să fie adevărat.:)) ) Problema este că eu cred că un rol important în educaţia unui copil este reprezentat şi de darurile pe care i le faci, de modul cum i le faci. Dacă îl înveţi de mic să aibă absolut totul, la cea mai mică clipire, de ce te mai miri că atunci când va creşte va ajunge un mofturos, care dacă nu  primeşte tot ce vrea va începe să plângă.

Şi dacă tot decizi să faci un cadou, nu ar fi mai bine să îi oferi copilului ceva care să îl atragă spre sport, spre activitate? Suntem, din păcate, ţara cu cei mai mulţi copii obezi, pe un deloc onorabil loc 3 în Europa. Şi zicând asta, am dat peste cei de la Bebe Jucării, care oferă pentru cei mici un super scaun de bicicleta bebe , scaun considerat cel mai bun din lume la ora actuală.  Este un mod extraordinar de a-i oferi şi copilului tău experienţe de neuitat cu bicicleta, de a-l familiariza cu ideea de activitate, de sport. Plus că îl poţi avea oricând cu tine, sub supravegherea ta.

Şi dacă ne mai luăm şi după filmele americane, taţii care ies la plimbare prin parc cu ale lor odrasle sunt mult mai atractivi pentru domniţele ieşite la vânătoare :)) ))

101-3688-1-Motocicleta-electrica-DUCATI-MINI-Peg-Perego-MD0001-B330101

Şi dacă tot aţi ajuns pe siteul lor, mai zăboviţi un pic, sunt multe lucruri interesante pe acolo. Mie unul îmi face cu ochiul o motocicletă electrică Ducati cu care cred că aş face ravagii pe drumurile româneşti:)) )) Dincolo de glume şi amuzament, sunt momente când parcă îmi doresc să fi avut din nou şansa de a fi copil. Au atâtea oportunităţi cei de acum, dar refuză să le folosească sau nu are cine să îi ghideze. Şi rămân izolaţi mai mult într-o lume virtuală, lipiţi cu orele de calculatoare, iar apoi toată lumea se întreabă de ce eşuează în real life.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *