Spuneam şi în articolul precedent, reiau şi aici mai în detaliu: aseară am asistat la spectacolul grotesc, mizerabil, dincolo de orice urmă de umanitate din partea unei categorii care încearcă să se impună ca relevantă, ca fiind viitorul comunicării.
Era că într-o imagine din filmele de groază, unde cea mai abjectă creatură îţi apare în faţă sub forma unei femei frumoase, pentru ca atunci când o priveşti în oglindă, să vezi cum colcăie în ea viermii. Am mai trăit o astfel de experienţă la momentul morţii lui Adrian Păunescu, dar la un nivel mult mai mic.
Aş putea să vă dau printscreenuri multe cu toate mizeriile care au circulat vizavi de gestul lui Adrian Năstase. Nu o mai fac, ar însemna să legitimez jegurile care au scris astfel de lucruri.
Trist este că sunt foarte mulţi interesaţi să continue să se mintă că această comunitate online este una frumoasă, plină de iniţiative bune, de oameni frumoşi. Încetaţi să mai minţiţi şi să vă mai minţiţi. Suntem cea mai mizerabilă adunare din societatea românească. Mă includ aici pentru că nu am plecat din online, ba din contră, am ajuns la momentul în care efectiv aş dori să fac rău fizic unor mizerii umane care pur şi simplu par născute pentru a dezvolta ura în tine.
Nu vă mai minţiţi că sunteţi oameni. Sunteţi ciocli. Ciocli ordinari. Căutaţi moartea, râdeţi în faţa ei, ca şi când pentru voi ea este ceva ce nu vă va atinge.
Încercaţi să vă spălaţi de mizeria sufletească cumpărând fapte bune. Nu o mai faceţi, sunteţi exact cum scrie la carte, precum un mormânt vopsit frumos pe dinafară, dar înlăuntrul lui plini de moarte şi mizerie.
Am ajuns la blogul tau de pe Twitter. Nu sunt de acord cu tine. 20 de ani, toti cei perindati la putere au avut ocazia sa faca ceva. Sa construiasca o Romanie mai performanta dpdv economic, incat sa poata fura procentual mai putin dar in valoare absoluta mai mult. Daca Nastase era un cetatean oarecare, poate n-aveam o atitudine atit de incisiva. Insa Nastase (prim ministru!) si multi multi altii din politica, prin faptele lor au f***t niste milioane de oameni. Niste milioane de oameni a caror rabdare se apropie de final. Despre asta vorbim. Ai facut armata? E ca revolta impotriva idiotului care te punea numai si numai pentru placerea lui personala (si pentru ca ii permitea gradul) sa speli pe jos ore intregi cu periuta de dinti. Asta e Nastase (si restul).
@ciprian daca revolta ta presupune sa iti doresti moartea cuiva, daca revolt ta cere sange si nu are pic de umanitate in ea..da-mi voie sa nu fiu de acord cu ea…