Dacă m-ai fi întrebat asta acum ceva luni, cred că ți-aș fi răspuns fără tăgadă că nu. Motivele, multe, cred că ar trebui să scriu câteva articole numai pe tema asta. Dar toate, absolut toate, bazate pe feedbackul altora. Care, de dimineața și până seara nu spuneau decât că își blesteamă momentul în care au decis să facă această achiziție. Ca să nu mai spun și că, având mult de a face cu businessul HP, aveam să primesc același tip de feedback și din partea clienților.
Că ți se usucă cartușele în doar câteva săptămâni, că deși îți sunt garantate pentru câteva mii de pagini, te trezești că după doar câteva sute ești nevoit să schimbi cartușul. Că dacă apelezi la unii de la service, ai parte numai de alte probleme, îți repară o chestie și îți strică alta. Cu atâtea gânduri negative primite din jur, logic că îți dezvolți și tu aceeași părere.
Și la noi cam acesta este modul după care funcționează multe lucruri. Ne bazăm mult prea mult pe opiniile altora, contează prea mult pentru noi ceea ce zic alții și mai puțin pe ceea ce avem noi nevoie, pe ceea ce dorim și alegem noi, după principiul cick aici, acum . Ceea ce este, m-am convins, greșit. Pentru că, în momentul în care ai de a face cu o imprimantă HP, zău dacă îți mai trebuie ceva.
Lucrez mult cu printurile. Fie că e vorba de documente, de materiale de promovare, de poze. Scanez la fel de mut. În medie, pe zi, folosesc multifuncționala cam 2 – 3 ore. O folosire intensă, aș zice eu. Și pentru toate astea, de mai bine de un an mă bazez pe multifuncționala de la HP. Și nu, nu am avut probleme cu cartușele și am printat în jur de 1000 de pagini. Și mă bazez și pe o echipă de service foarte bună, Cartușeria, care îți oferă soluții pentru orice tip de imprimante Cartușeria.ro, normale sau imprimante laser. Iar un plus al lor care chiar merită menționat este faptul că oferă consultanță completă, în care identifică nevoile clientului și pe baza acestora furnizează toate soluțiile iar mai apoi și suportul tehnic. Cum ar veni, singura ta grijă ca și client este să ai ce printa. Și dacă vrei, primești și o ofertă de etichete autoadezive
Ca atare, dacă ar fi să vă dau eu un sfat, acela ar fi să fiți mereu sigur pe ceea ce doriți să achiziționați, să țineți cont și de părerile avizate ale celor care se pricep la asta și pe feedbackul celorlalți clienți. Dar să nu faceți din acestea din urmă mai mult decât trebuie ca importanță.