Obiceiuri legate de verighete şi cum se poartă acestea

Aveţi idee de ce verighetă se poartă pe al patrulea deget al mâinii stângi? Supoziţiile în legătură cu provenienţă acestui obicei sunt variate. Una dintre acestea tinde să plaseze adoptarea acestui obicei încă din perioada îndepărtată a Egiptului Antic. Mărturiile istorice au scos la iveală faptul că vechile populaţii egiptene asociau inelarul mâinii stângi cu vena Amoris, considerând că această stabilea o legătură directă cu inima. Este un concept foarte romantic, însă în realitate nu beneficiază de o demonstraţie medicală viabilă. În orice caz, tradiţia s-a păstrat până în zilele noastre, în multe locuri din lume.
Alte popoare, precum cele asiatice, au formulat opinii proprii în legătură cu purtarea acestor inele cu o simbolistica aparte, marcând uniunea dintre două persoane, bărbat şi femeie care consimt să îşi petreacă restul zilelor în armonie, pace şi iubire. Astfel, chinezii şi-au exprimat credinţă că fiecare deget al mâinii semnifică o anume categorie, făcând trimitere la membrii familiei. Tradiţia chineză indică faptul că părinţii sunt reprezentaţi de degetul mare, în timp ce degetul arătător simbolizează legăturile dintre fraţi. Degetul mijlociu stabileşte legătură cu propriul eu, iar degetul mic este o reflecţie a relaţiei cu copiii. În cele din urmă, degetul inelar este asociat cu partenerul de viaţă, cu relaţia de cuplu.

image
Şi în cultul ortodox, degetul inelar este considerat cel potrivit pentru a fi împodobit cu inelul de nuntă. Spre finele secolului al XVII-lea, acest obicei s-a împământenit, după ce preoţii au convenit că primele trei degete să fie enumerate: în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Dacă sunteţi un cuplu pentru care elegantă clasică reprezintă o constanţa, va invităm să admiraţi modelele Atcom de verighete aur în stil clasic. Benzile cu finisaje Premium, lucioase sau de tip mat sablat, pot fi încrustate, la cererea fericitului cuplu, cu cristale de zirconiu sau diamante, pentru un plus de strălucire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *