Cui foloseşte manipularea asta grosolană pe care aţi promovat-o în articolul de azi din Gândul, referitor la suspendarea preşedintelui Băsescu?
Ştim cu toţii că cei din Curtea Constituţională se pot pronunţa asupra acţiunilor ce ţin de fond şi procedură din partea Parlamentului, nu asupra caracterului lor politic…Ori suspendarea preşedintelui este un act eminamente politic…
Oare intenţia dumneavoastră şi a altor manipulatori este sa induceţi opiniei publice ideea că suspendarea lui Băsescu ne-ar face rău?
“Oare intenţia dumneavoastră şi a altor manipulatori este sa induceţi opiniei publice ideea că suspendarea lui Băsescu ne-ar face rău?”
Vaaaaii, cum poti sa zici asta? Ea e o deontoloaga:)) …Si apoi suspendarea lu basel…LE-AR face rau:) :p oop:
@CrissDinu Crisu, Liliana e o surpriza pentru mine azi…nu o stiam asa…chiar facea parte din alta categorie de jurnalisti
Cel care a introdus acest amendament in Legea de modificare a CC, a fost Dan Sova de la PSD,care intrebat de cei de la Evenimentul Zilei despre acest amendament promovat in comisia juridica din Senat, a scapat porumbelul ca s-a gandit la Mircea Geoana.Cred ca asta spune totul.
@Vale auzisem si eu asta, dar nu am reusit sa dau de momentul in care Sova a facut asta…ce poti sa mai spui decat: mare idiot… :stupid:
http://blog.dansova.ro/?p=91
@Lilick mersic Lore. am citit. e bine ca a facut aceste precizari, el fiind initiatorul…
buna ziua! sunt din buzau. doresc sa intru in contact cu dumneavoastra : sa vedeti aici ce nu se vede la tv suntem intr-o vesnica vrajela din partea edilului sef . eu personal am 3 copii cu dizabilitati(handicap). cum mai pot eu sa ies din datorii ,daca nu am mai vazut salariu din luna 06 nici azi? adica 5luni intirziere . iar de aici toate celelalte probleme. va rog sa va intresati la oricine din oras ce este la noi aici.
Stimata Doamna Liliana Russe
Am incercat sa va contactez intrand pe diferite site-uri cu comentarii la articole ale Dv si nu am reusit pana acum.Ce doresc ?
Sunt bistritean si poate fi doar o coincidenta,dar banuiesc ca aveti ori ati avut tangenta cu acest oras.Daca locuiti pe strada Galati la nr 88 Bucuresti ,ori daca sumtnteti verisoara cu Dan si Mariana Beudean ,inseamna ca ne-am cunosct demult.Daca e o confuzie imi cer scuze .In ambele cazuri va admir ca ziarista,imi place incisivitatea Dv,faptul ca nu abandonati stilul direct,neaservit ,la urma urmei independent ,face sa va numarati printre exemplele de urmat pentru confratii de breasla.Scuzati-mi indrazneala .Sarut mana si mult succes.Marinel Mihai Todasca
— “madame’ ruse – de cateva ori – te-am vazut – pe “sticla’ -la “rtv” sincer de fiecare data ne-ai provocat o imensa scarba atat prin ineptiile si tampeniile pe care le “arunci ‘- in spatiu – cat si prin comportamentul apsolut vulgar caracteristic tarfelor de “centura ‘ nu este cazul tau – am certitudinea ca nici macar pe un sant nu prezinti interese ca “femela ” – si mai retine nu-ti mai da ochii peste cap, sa-ti freci picioarele -de parca – esti permanaet in stare de imperechere – si nesatisfacuta ca “femela ” – asa ca mars – doamne pa :satansmoking: na aici mirosi — a..–..–…?1 —