Nicolae al României – ultima șansă a unei Case Regale muribunde.

Am preferat să treacă câteva zile de la momentul funeraliilor Reginei Ana pentru a putea să aștern câteva gânduri aici, încerc să găsesc o explicație la unele gesturi ce ne definesc pe noi ca societate și care ne arată, într-un mod extrem de trist, cât de adâncă este metastaza în care a ajuns România.

Astfel, într-o zi de doliu național, de fapt în toată această perioadă de la moartea Reginei Ana, în locul unei minime decențe sa măcar a tăcerii, subiectele dezbătute de oameni au fost: de ce se face o înmormântare atât de fastuoasă? de ce trebuie să fie cheltuiți bani de-ai noștri, dintr-un buget și așa amărât, pentru o femeie care oricum nu știa nici măcar limba română și care nici măcar nu a fost Regină cu adevărat, așa că de ce o tot gratulăm cu această titulatură.

Și lista poate continua. Dar, în tot zgomotul ăsta de fond oribil, un moment aparte tot a putut să existe: participarea la funeralii a fostului principe Nicolae, actualmente Nicolae Medforth-Mills. Sosirea sa în țară, participarea la slujba privată de la Palatul Regal, apoi prezența sa în spațiul public atât în București cât și la Curtea de Argeș, au creat un nou pol de interes pentru public, punând în umbră evenimentul central, al înmormântării.

Poate resuscita Nicolae Casa Regală a României?

Înainte de a putea să ne punem această întrebare, nu trebuie să uităm că Nicolae Medforth Mills a fost exclus din linia succesorală și i s-a retras titlul de principe. Ca atare, în raport cu tot ceea ce înseamnă regalitatea românească, el este doar un simplu cetățean, ca și noi.

Cu aceste lucruri clar stabilite, un prim răspuns, fără echivoc, ar fi că nu, Nicolae nu are nici cea mai mică șansă să reintre în discuțiile privind Casa Regală. Cel puțin nu oficial.

Neoficial, fostul principe Nicolae are cea mai mare căutare în rândul monarhiștilor români.

Screenshot_1

Mult mai apreciat decât consortul Duda, cu mult mai multă carismă față de Principesa Margareta, chiar capabil să coaguleze în jurul său toată suflarea monarhică. Eu, dacă aș fi în locul celor din Casa Regală, aș face, acum, cât nu este prea târziu, în scurtul timp (nu sunt deloc răutăcios, este pur și simplu o realitate medicală) în care îl mai avem pe Rege în viață, un gest simbolic care ar putea să reprezinte poate cea mai puternică lovitură de imagine și de încredere din ultimii 26 de ani: readucerea lui Nicolae în Casa Regală, cu toate cele cuvenite.

Iar apoi, eu unul nu am niciun dubiu, în doar câțiva ani cred că se va putea vorbi de o cotă de încredere extrem de mare în Regalitate și, de ce nu, poate chiar o dezbatere publică și un referendum care să pună în discuție revenirea la forma de stat monarhică.

Dacă nu Nicolae, atunci ce urmează?

Nu e greu de vizualizat cum arată viitorul unei Case Regale fără o figură carismatică, fresh, așa cum este fostul principe Nicolae. Uitați-vă la nivelul de emoție pe care îl transmit Principesa Margareta și domnul Duda când apar în public. Zero, spre negativ aproape. Cu un proiect de lege care aproape că transformă Casa Regală într-o anticameră a guvernului României, așteptând să îi fie votat bugetul anual, fără șansa de a se mai implica cu adevărat în dezbaterile publice și de a dicta, măcar periodic, temele zilei, căderea în uitare și mediocritate par inevitabile.

Și parcă este păcat,monarhist sau nu, să asiști la dispariția a unuia din stâlpii României moderne, României Mari, României demne.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

2 thoughts on “Nicolae al României – ultima șansă a unei Case Regale muribunde.”

  1. Daca nu Nicolae , pai ai uitat ca exista Radu Duda ??? Cum suna Nicolae si cum suna …DUDA ? Pacat doar ca nu-i mare diferenta intre Duda si…Cioaba ! 8)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *