Știrea 1) Deja breaking newsul îl știm cu toții, avem și comunicatul oficial al DNA care ne vorbește de 17 fapte penale săvârșite de premierul în funcție, Victor Viorel Ponta. Ca atare, DNA a demarat procedurile necesare pentru a obține din partea Parlamentului încuviințarea de a demara urmărirea penală.
Știrea 2) la ora 12, PNL depune o moțiune de cenzură la adresa guvernului. Sperăm că o depune, nu cred că mai e vreun ziarist pe acolo să ne confirme.
Știrea 3) La ora 13, președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă. Toată lumea se așteaptă ca Herr Klaus să anunțe suspendarea din funcție a lui Ponta. Orice altă declarație va declanșa, cel mai probabil, o furie publică greu de stăpânit.
Ziua de azi este una la capătul căreia, cel mai probabil, vom putea vorbi la timpul trecut despre Ponta și guvernul său. Avem motive să ne bucurăm, tupeul lui Ponta ajunsese dincolo de orice limite. Iată cum micul Titulescu își depășește mentorul, pe Adrian Năstase, devenind primul prim ministru din istorie care este urmărit penal încă din timpul când își exercită mandatul.
Intrebare Iancule { poate esti mai informat avand in vedere “relatiile ” sus puse pe care le ai } : pentru ce dupa atat timp ? Pe Marinca au saltat-o si-au si incarcerat-o la cateva zile dupa denuntul facut de Lidia Stanciu iar pe Pinocchio …. Sa fim seriosi Iancule asta-i petarda toata ziua ! Unde ai pomenit dumneata ca un sef de guvern in functie , sa fie luat la tinta de catre DNA …indiferent cum s-o numii aceasta institutie pe la altii si mai ales dupa o chestie din urma cu niste multi ani ???
@Marian cred ca singurul lucru pe care il putem face este sa asteptam reactia Parlamentului. Dupa aceea, si poate pe niste date mai evidente, vom putea analiza
Atentie Iancule , sa nu ma banuiesti cumva c-asi murii d e dragul mincinosului asta d e la Victoria dar….asa ca chestie ! Apropo : chestia cu doctoratul obtinut in urma unui plagiat dovedit…mai sti ceva ….cumva ? 8)
@Marian de plagiat a scapat prin schimbarea Legii Educatiei printr-o ordonanta.
Ei bine momâia de Klaus a ieșit să ne spunâ că îi cere DEMISIA lui Ponta. Deci e clar, că Ponta nu pleacă. A ieșit de la DNA și a zis clar NU îmi dau nici o demisie!
Deci momâie ăsta pe care l-am votat începe să își arate adevărata lui față …
@ionica da, dezamgitoare reactia omului. E din alt film
@IONICA Avand in vedere faptul ca , teutonul gandeste in doi timpi { in sensul ca pana gandeste si pana scoate porumbelul trec minim doua saptamani } este absolut evident ca , figura asta era pregatita d e multa vreme . Macar atat lucru ar trebui sa stie neamtul si anume faptul ca despre demisie politicienii romani habar nu au ce-nseamna si-n al doilea rand faptul ca Ponta nu-i nascut dupa ultima ploaie pentru a pune botu’ la aiurelile astuia ! 8)
Iancule, ma declar da cappo persoana care detesta impostura si plagiatul. Deci Mickey Mouse nu mi-e deloc drag.
Dar invinuirile sunt trase de par : falsul în înscrisuri sub semnatura privata necesita, ca si conditie preexistenta, producerea de consecinte juridice. Ori comunicatul DNA nu vorbeste despre ele. In plus, falsificarea unui inscris sub semnatura privata sub forma falsului intelectual nu era prevazuta de legea penala din 2007.
Despre spalarea de bani : NIMIC!
Despre evaziunea fiscala, cine a facut-o, în ce a constat complicitatea lui VV Ponta, iarasi nimic. Si astia vor sa se produca o consecinta extrema, caderea guvernului, pe un document straveziu de slab?
Jenibil document al DNA … Lipsa totala de profesionalism în descrierea faptelor! Compuneri, exact ca în cazul Elenei Udrea! Am ajuns sa-i iau apararea Elenei Udrea si lui Victor Ponta, doua personaje sinistre, fata de intepretarile fortate, siluite ale legii facute de DNA!
DNA pentru mine si-a pierdut credibilitatea. Trebuie reformat, ca asa nu se poate tolera! Astia darâma guvernul, distrug statul! S-au facut de râs cu caprele lui Toni Grebla (care a fost fortat sa demisioneze!!!!, deci au schimbat compozitia CCR, sa fie din nou securistii majoritari, pentru ca apoi dosarul sa se fâsâie), cu Rarinca etc.
@CP Cristian, intr-adevar, jocul DNA este unul extrem de periculos si produce, cel putin in media romaneasca o reactie pe care eu nu o credeam posibila: portavocile lui Basescu ii iau apararea lui Ponta, in cor. Eu, ti-o spun sincer, nu il vreau cazut pe asta de la Palatul Victoria prin DNA. Il vreau cazut politic, prin puterea PNL. Se pare ca nu va fi asa. Reformarea DNA cred ca nu mai este posibila decat printr-o reactie extrem de puternica a societatii.
Iancule , CP graieste ca d e obicei…mai clar decat insasi Sfanta Scriptura ! Culmea este ca , are dreptate omu’ , pana si eu gandesc cam la fel si…la fel culmea : multi dintre poporeni { vulgul Iancule , PROSTIMEA } gandesc STRICT LA FEL !!!!!! 8)
Ai , frate Iancule…daca Ponta pune botu’la vrajelile lui Kovesi si Johanis { d e fapt la vrajelile alora din “servicii } , c e se intampla ? Pune teutonul ” guvernul sau ” adica , cam ca Basescu ? SI Prim Ministru pe cine ? Pe “cineva ” din …”PNL ” , adica fie pe madamme Gorghiu , fie pe dl. Blaga ?????? 8) Inca nu v-ati prins ca voi astia ce va dati mari liberali { pe matalutza te exclud din start ca…esti crestin 8) } n-ati fost in stare NICIODATA sa conduceti tara si n-o veti putea face …cel putin inca nu ???
gogule m-am prins cum faceti voi liberalii propaganda pe blog.luati un articol dupa care il comentati pro si contra tot voi .mereu apar la comentarii aceiasi oameni .asta aduce a politistul bun versus politistul rau .sperati ca diferenta de in formatie dintre cei pro si cei contra sa fie retinuta de cel care citeste comentariile punct