Mesaj pentru atei

Observ că este foarte la modă astăzi, cu ocazia recensământului, să te declari ateu, lipsit de Dumnezeu.

Nimic ciudat în asta, oricum, o parte importantă din lume trăieşte departe de Dumnezeu.

Cine sunt cei care propovăduiesc viaţa fără Dumnezeu? Fără credinţă? Fără Biserică? Cei care nu pot înţelege că, credinţa nu se schimbă cu timpurile, cei care nu înţeleg că Hristos, dacă ar fi trăit acum, nu ar fi ales altă modalitate de a salva sufletele noastre, în afara sacrificiului personal suprem.

Dar să lăsăm aceste aspecte dogmatice. Am şi eu o întrebare pentru ateii proaspăt ieşiţi la iveală: Dacă tot nu vă e teamă de ceea ce se va întâmpla cu sufletul vostru, dacă pentru voi nu există decât materialul, trupescul, ce vă împiedică să vă manifestaţi natura umană în totalitate? De ce nu omorâţi primul om ieşit în cale? De ce nu vă chinuiţi până la moarte părinţii, eventual ardeţi pe un rug personal toţi cunoscuţii voştri?

Nu-mi spuneţi ca aveţi conştiinţă. De obicei, când eşti ateu, te lipseşti de ea.

AtheistImaginaryFriend

48 thoughts on “Mesaj pentru atei”

  1. Gresesti. Si ce mi se pare si mai grav, faci chestia aia cu aruncatul cu piatra; aia care nu se face, stii? ca asa scrie in manualul micului crestin :)

    Eu sint ateu. Nu cred – pentru ca nu pot – intr-o entitate care sta cu ochii pe mine (si pe alte in curind 7 miliarde) sa-mi numere greselile sau faptele bune ca sa aiba ce pedepsi sau recompensa cind o fi sa nu mai fiu. La fel cum nu pot sa cred o carte care povesteste o geneza ireala si neconforma cu realitatea.

    Pot sa admit – si o si fac – ca Biblia e o culegere de invataturi si reguli bune de urmat. Dar vezi tu, pot in acelasi timp sa vad si manifestarile credinciosilor, manifestari care de multe ori nu au nimic a face cu “iubirea fata de aproapele”. Si nu inteleg: daca te declari credincios cum poti sa-ti calci semenii in picioare sau cum poti sa-i bruschezi sau sa-i agresezi verbal, cum poti sa te manifesti intr-un mod fix opus celui in care-ti cere Biblia sa o faci? NIMENI nu a putut sa imi explice asta. Poate reusesti tu, ti-as fi recunoscator, pe bune.

    Nu cred ca exista in isoria omenirii crime si orori mai mari decit cele facute in numele religiei. De la razboaie pina la refuzul de a-ti trata copilul. Nu cred ca exista aberatie mai mare decit expresia “asa a vrut Dumnezeu” daca s-a intimplat ceva rau sau “cum o vrea Dumnezeu” daca sint sanse sa se intimple ceva rau. Mi se pare ORIBIL. Cum poate cineva sa ajunga sa fie atit de obtuz incit sa nu incerce sa iasa dintr-o situatie grea sau urita si sa astepte mila sau lipsa de interes a cuiva invizibil?

    Si-ar mai fi o chestie, ceva la care ma gindesc de niste vreme si la care tot asa, nu am primit raspuns, poate poti tu sa mi-l dai: daca eu, ateu fiind, nu fac nimic rau pentru ca nu imi sta in caracter, daca ajut, tot pentru ca imi sta in fire, oameni dare au nevoie de ajutor si daca respect din convingere si semenii si familia si daca ma insel si totusi exista Dumnezeu, crezi ca dupa ce mor o sa ma trimita in iad? In fond m-am purtat cum cere Biblia dar nu am facut-o din frica de pedeapsa vesnica ci pur si simplu, pentru ca asa sint eu structurat. Crezi ca mi-ar lua locul in rai unul care nu scapa nici o slujba si care in numele bisericii face rau? Sau altfel spus, daca ar exista Dumnezeu (si toate cele asociate) cine crezi ca are loc in rai, eu sau Horia Sima? Sau hai sa nu dau un exemplu extrem: eu, care am vrut sa-i dau preotului cartierului un sac cu haine aproape noi si proaspat spalate si calcate, sa-l imparta enoriasilor cu nevoi sau preotul care m-a intrebat “da’ ce crezi tu ca sint io ba, distribuitor de cirpe?”

    Uite, te-am intrebat si eu chestii. De raspuns la ce intrebai ti-am raspuns: ma port asa pentru ca asa simt si faptul ca nu cred in pedepse divine nu inseamna ca trebuie sa fiu criminal sau infractor.

  2. Asta e o retorica de genul… “nu esti cu PDL, esti impotriva Romaniei”. Deci… esti impotriva Romaniei? Cam asa si cu logica de tipul “de ce nu omorati primul om iesit in cale”. Mda…
    Ar trebui sa fi fost o rubrica cu “religia X practicant” si bor sa primeasca fonduri doar pentru cei practicanti (postit, toate slujbele, moaste, etc). Eh… deabia atunci era corect.
    Eu pot sa respect faptul ca tu crezi si esti pro bor, tu nu poti sa respecti faptul ca altii pot fi diferiti si sunt scarbiti de bor. Asta este o intoleranta crestina exceptata de la regula pentru ca ajuta la marirea si mentinerea “bazei de impozitare” umane?
    Nu o lua personal, dar dpdv-ul meu religiosii sunt intoleranti si ipocriti. Pe dovedite. Chiar si cu argumentele din postarea ta.

  3. “Nu-mi spuneţi ca aveţi conştiinţă. De obicei, când eşti ateu, te lipseşti de ea.”

    Si asta de unde-o stii tu? Din moment ce esti crestin, ti-e incapabil sa percepi daca un ateu are constiinta. Cate statistici ai facut tu cu manutele alea doua? Oi fi vreun cercetator d’ala britanic si nu stiam noi…

  4. @Stefan: Mi-ar face placere sa ne intalnim intr-o zi si sa vorbim mult pe subiectul asta. Pe scrurt asa, trebuie sa recunosc ca da, in numele crestinatatii s-au facut barbarii greu de imaginat. Dar eu vorbesc de crestinismul pur, cel lasat de dogmaticii timpurii ai crestinismului, de Hristos Insusi. Ma refer aici la biserica intemeiata de el, nu de oamenii care au denaturat invatatura crestina. Stii ce se spune in cartile de cult ortodoxe? Ca nu preotul este cel care sfinteste..el este doar un instrument al lui Dumnezeu..care daca se arata nevrednic..va da socoteala pentru necredinta sa.

    Dar vin si te intreb si eu in continuare: daca nu exista Dumnezeu..noi pentru ce mai bantuim pe lumea asta? Doar ca sa experimentam cativa zeci de ani de chin si atat?

  5. @Nevermind: e posibil sa ai dreptate. Eu nu faceam altceva decat sa pun o intrebare..pe care o repet aproape obsesiv: daca nu exista nimic dincolo..daca ne ducem in tarana si nu mai existam ca spirit..ce ne impiedica atunci sa facem tot ce e mai rau?

  6. @cc696 Constiinta, asa cum este ea explicata dogmatic, este insasi reprezentarea Duhului Sfant in om. care Duh Sfant cica ar fi una din reprezentarile Treimii. Pai daca nu exista Dumnezeu, nu exista Treime, nu exista Duh Sfant…de unde ne luam constiinta?

  7. @ Ionut
    Normele sociale si/sau (auto)educatia. Nu religia este raspunsul la orice. In cazul acesta as putea sa te intreb de ce nu te rogi in loc sa muncesti pentru bani(mancare)?

    1. @Pentru ca rugaciunea nu exista ca sa cer mancare sau bani. Rugaciunea este modul in care ma pot conversa cu un Dumnezeu in care cred. Cu un Dumnezeu caruia ii cer doar sa ma lumineze, caci restul stiu sa le fac eu. Toate normele sociale si educatia, de cand e lumea, se bazeaza pe o axioma: Nihil Sine Deo…

  8. Ateu nu inseamna lipsit de Dumnezeu. Ateu nu inseamna nici macar …necredincios. Ai sa razi dar…cei mai credinciosi oameni sint….ateii.Ei sint cei ce l-au cautat cu adevarat pe Dumnezeu spre deosebire de { hai sa luam cazul meu} mine care …de lene sau din alt motiv…nu stau sa-mi pun …intrebari neprincipiale cum ar fi de exemplu aia cu :” Unde era Dumnezeu cand mii de oameni { fiinte create de EL} erau arsi de vii in focul ” purificator ” al Bisericii Catolice …iubitoare de Dumnezeu?!” Nici macar nu ma obosesc sa ma intreb unde era Dumnezeu cand milioane , zeci de milioane de oameni { fiinte create de EL} au fost ucise in cele doua dezastre Mondiale numite generic WWI si WWII ?!Eu sunt credincios spre deosebire de dumneata draga amice.Eu nu intreb : Unde erai Doamne atunci cand nemernicul ala a dat de doua ori cu masina peste acel copil?!Ma gandesc ca totusi fiind vorba despre un chinez…o sti Dumnezeu ce face .Insa nu ma pot oprii sa intreb : Unde esti Doamne?!! atunci cand niste ticalosi imi hotarasc mie destinul . Imi hotarasc destinul meu si al copiilor mei . Imi hotarasc destinul meu si al nepotilor mei …Unde-i oare Dumnezeu ? Cand 75 % din populatie o duce din ce in ce mai rau ,atunci stau si ma intreb , pe buna dreptate : Qvo vadis Domine ?!Atunci cand unii n-au ce manca iar altii traiesc mai bine decat in pantecul maica-si…atunci chiar ca ma intreb[eu asta credinciosul… spre deosebire de dumneata amice si de Stefan si de cine o mai intra sa te “viziteze ” pe blog] : Exista Dumnezeu ?!Sper sa nu gasesc v’run ” pusti” care sa-mi sugereze sa-mi dau doua palme si sa revin…ca-l bag in pizda masii urgent!

    1. @Marian: Pai de ce il cautam pe Dumnezeu doar cand ne e greu si rau? Cand il negam si il blamam si il tinem doar intr-o blasfemie..cu toate astea asteptam de la EL doar sa aiba grija sa ne fie bine?

  9. @Ionut
    Ai inteles foarte bine ce am vrut sa spun ;)
    Ca sa-ti raspund la ultimul comentariu… Guess what… de fapt te luminezi singur. Bine, stiai si tu asta.
    Stii cum e cu religia? Am facut in facultate un referat “rolul managementului”… cand e bine, este meritul managerilor… cand e rau, sunt conditiile economice. Cam asa si cu religia.

  10. Ionuteee….capsomaneeee….Pai este foarte simplu !!! Chiar Dumnezeu a spus { scrie in Biblie …dar nu ma intreba ca nu stiu unde anume, la ce verset} , deci chiar EL spune : Cauta-Ma cand ti-o fi GREU !!! Iar Iisus spune { de asemenea sa nu indraznesti sa ma intrebi ce verset sau capitol din Evanghelii}: “Nu ispiti pe Domnul Dumnezeul tau!” Adica …sa nu-I ceri ….” lucruri traznite” !Cat despre blamat si blastfemie { daca te intreb …SIGUR nu vei sti ce inseamna ” blasfemie”…nu dupa DEX } chiar Dumnezeu a spus ca acestea ne vor fi iertate ! Iar despre ” conversatia ” cu Dumnezeu…Te-ai uitat vreodata in oglinda ? Pai ai tu figura unuia ce poate ” conversa” cu Dumnezeu ??! Pana si despre ” asta ” se scrie in Sfanta Scriptura : Nimeni nu vine la Tatal decat …prin Mine!!!Cat despre Religie…este un lucru stiut si de copii din …gradinitele particulare { nu alea guvernate de Ministerul lui Funeriu}
    ; Religia …ne desparte ! Credinta ne apropie !Frate ….sper sa nu te superi pe mine ca te-am luat ” tare ” dar…chiar meritai !

  11. Referitor la Religie…mi-am adus aminte ce spunea un prieten d-al meu: ” Religia-i…o Fraza ! De dinsii inventata, ca prin a ei putere sa va aplece in jug !”Restu’…cred ca sti si singur !

  12. @Ionut Iancu

    Mi-ar placea sa ne vedem si sa discutam, de ce nu? Pe orice tema vrei.

    Legat de ce spui tu, cu crestinismul pur, discutia ar fi lunga. In primul rind ce este crestinismul pur? Care a fost sensul initial al evangheliilor (nu cel pierdut prin traduceri) si de ce in Biblie nu sint toate? Stii bine ca in urma conciliului de la Niceea textul a fost “spalat” si continutul la fel. Care e deci crestinismul pur despre care vorbesti?

    Logica mea spune ca in cazul in care ar exista o fiinta suprema (lucru de care ma indoiesc puternic), fiinta care judeca fiinta umana dupa moarte, in nici un caz nu o judeca in functie de cit a crezut sau nu in divinitate ci in functie de cit de om a fost. Cu alte cuvinte, daca ar exista un rai, nu cred ca ar fi plin doar de crestini.Ba chiar dimpotriva, daca stai sa te uiti la manifestarile pline de ura, prejudecati si intoleranta ale religiosilor in general. Cel mai rau om pe care il cunosc, rau organic, fiinta care face rau cu bucurie, e o femeie din propria mea familie care nu citeste altceva decit literatura religioasa si careia ii miros hainele si dupa spalare a aghiasma si luminare, de cit sta in biserica. Modelul care pe ploaie cu tunete si fulgere se arunca in genunchi si se roaga in anul 2011. Serios, io daca as fi atotputernic m-as feri sa am din astia prin regat, ca nimic nu e mai obositor decit sa fii inconjurat cu oameni care-s de acpord cu tine VESNIC.

    Bintuim pe lumea asta pentru ca am evoluat ca specie pina la ce sintem acum. Si pentru ca am facut planeta locuibila si pentru ca nu a existat vreo specie care sa ne elimine pina la ultimul. Nu pentru ca ne-ar fi facut cineva dupa chipul si asemanarea lui. Crezi ca exista un rai pentru ciini, pisici si dropii? Daca nu, de ce nu? Ca sint fiinte la fel de vii ca noi. Daca da, pe ce baza au acces acolo?

  13. @Nevermind: trebuie sa recunosc ca dezbaterea religie – credinta e un subiect unde as vrea sa pot spune mai multe…numai ca mi-e teama ca as plictisi pe multi:) revenind si scurtand scrisul: eu ma regaesc confortabil in ortodoxismul traditional, curat, care a dat tarii acesteia teologi, preoti si duhovnici, cu adevarat oameni ai lui Dumnezeu: Cleopa, Galeriu, Papacioc..

  14. @Marian: nu iti cere scuze, nu ai de ce. Argumentele tale sunt solide..putem sa le dezbatem fara probleme.

  15. @Stefan: pentru mine crestinismul pur si dogmatic se bazeaza pe Septuaginta. Cat despre ce spui tu, clar, nu are cum ca judecata, individuala sau de apoi, sa aiba drept apriori doar cat de tare ai crezut..faptele sunt cele care vor conta. Dar, intr-o proportie destul de mare, nu as stii sa o aproximez acum, sociologic vorbind, sunt determinate de valorile tale morale, spirituale, deci si de credinta pe care o ai sau nu.

  16. @ Ionut
    Credinciosii nu sunt detinatorii adevarului absolut, desi se erijeaza in asa ceva. Atat timp cat respecti alegerea altora, este ok. Nu ai facut-o in postare insa ai facut-o in comentarii. Felicitari pentru ca nu ai inceput cu jigniri gratuite in lipsa de argumente (NB Roxana Iordache) si putem purta o discutie civilizata.

    Ai ales niste exceptii notabile pentru a caracteriza ortodoxismul. Ce parere ai insa de javrele securiste care il conduc? Sau popii lacomi care “slujesc”? Este oare corect sa caracterizez si eu prin procentele covarsitor majoritare?
    Stii la fel de bine ca si mine cat suge bor prin santaj de la pdl si cata spaga politica primeste. Sa inteleg ca inchizi ochii pentru ca scopul este nobil? C’mon…

  17. @Nevermind: Daniel a intrat foarte mult in colimatorul public pentru ca ese foarte implicat in treaba cu Catedrala Mantuirii Neamului. Se insista foarte mult pe costurile acestei constructii. Se uita insa ca banii vin de la oameni care fac donatii. Da, e adevarat, sunt si foarte multe uscaturi in cadrul Bisericii. Si aici am un raspuns, pe care eu nu il consider deloc hilar: chiar si un astfel de preot, este purtator al Harului. Este reprezentant al lui Dumnezeu, chiar daca unul nevrednic..

  18. @Ionut
    Hmmm :D Una din invataturile crestine nu era sa nu minti? ;)
    Banii vin din donatii? :)) )))))))))))))))))))) C’moooooooooooooonnnn. Esti o persoana informata… in caz ca nu stiai (desi, cumva, ma indoiesc), cauta pe net cat a contribuit onor guvernul Romaniei sau primarele de la sectorul 3. Ca tot e criza si bor e saracutza raaaau…

    Stii cat m-am abtinut sa nu calc pe cap la propriu un om cu “har” in momentul in care mi-a cerut in mijlocul slujbei la un decedat sa sting lumanarea neautorizata si sa cumpar una “legala”. Acelasi popa a refuzat vinul adus si a impus cumpararea de “vin bisericesc” autorizat. Netimbrat… ca daca impozite nu sunt, da-le dracu’ si de accize…

    Sa-ti mai povestesc d’ale “reprezentantilor” fapte? De bautele si de discutiile “filosofice” cu viitori purtatori de “har”, ma abtin :D

    Vezi tu… pot sa respect credinta ta, dar institutia bisericii in forma actuala… niciodata. Imi provoaca scarba. Cei mai bogati din tara si in continuare ahtiati dupa bani, putere si avantaje… Pe argumente ;)

    1. @Nevermind: dupa cum spunea, in unele cazuri nu am ce argumente sa aduc..sunt prea evidente si din pacate triste..

  19. @Ionut

    Stii bine ca nu e vorba doar de donatii. adevarul e in cu totul alta parte de fapt. Mai trist e altceva: pretul real al distractiei, care nu e in nici un caz de 4-500 de milioane de euro. Ma bazez pe dimensiunile constructiei cind spun asta.

    Citeam pe undeva (nu mai stiu unde ca ti-as da link) ca va fi cam o treime din volumul construit al Casei Poporului. Doar catedrala, fara restul ansamblului de jur inprejur. Daca adaugi si celelalte cladiri iesi la mai mult de o treime. Eu estimez distractia pe undeva la peste un miliard de euro iar daca totul va fi transparent (desi ma indoiesc sincer) vom vedea daca am avut dreptate sau nu. Nici nu vreau sa ma gindesc cite chestii bune, care s-ar rasfringe pozitiv asupra oamenilor, pot fi facute cu banii astia.

    Ca sa nu mai spun ca dupa ce e gata cineva va trebui sa plateasca macar curentul electric pentru cosmelie, ca ma indoiesc ca-l vor plati din banii bisericii sau ca vor sta la luminare din productie proprie.

  20. Ce are a face natura umană cu uciderea primului om care-ți iese în cale?!

    Tu de ce nu omori primul om care-ți iese în cale că, vorba aia, Dumnezeu e mare și iartă.

    1. @Cip: pai si omul, ca si creatie a lui Dumnezeu, este salasul (sau ar trebui sa fie) Duhului Sfant..deci da, ai dreptate:D

  21. Deci tu crezi la modul serios că omul este împins de „natura sa” să omoare alți oameni și singurul lucru care-l oprește e frica de pedeapsa divină?

    Eu nu omor oameni pentru că:
    1) n-am motiv
    2) simt mai degrabă simpatie decât antipatie pentru ceilalți oameni; există excepții
    3) nu vreau să mi se răspundă cu aceeași monedă
    4) îmi e frică de pedeapsa oamenilor

    Și sincer, cred că mulți oameni care se declară creștini au o listă asemănătoare de motive. Nu cred că toți se gândesc automat „mă vede Dumnezeu” la fiecare pas. De fapt, dacă cineva mi-ar zice că îl mănâncă palmele să omoare pe cineva, dar nu poate din cauză că-i creștin aș zice (nu cu voce tare) că n-are toate țiglele pe casă.

    Cei mai mulți oameni preferă să respecte legile omenești pur și simplu ca să le fie lor bine și să ducă o viață liniștită. Că altfel Biblia nu-ți interzice să treci pe culoarea roșie a semaforului.

  22. @ Cip . Cred ca ar trebui inversata ordinea acelor motive care te ” opresc” sa nu-ti dai frau liber unor porniri ancestrale, animalice pe undeva si sa nu matrashesti pe nimeni!Cel putin la punctel 2 , chestia cu simpatia….Sa fim seriosi , poti avea sentimente de simpatie pentru …cativa oameni indeobste dintre cunoastiinte dar chiar pentru toti…Ce dracu mosule…pai nici macar Dumnezeu n-a iubit chiar pe toti oamenii la fel.Iancule…scuze ca m-am bagat in discputa voastra!

  23. @Marian: animalele nu prea par a avea instinctul de a se sfâșia între ele fără motiv. De asta m-a mirat puțin sugestia lui Ionut că „natura” te-ar îndemna să omori primul om care-ți iese în cale.

    Omul este și el un animal. Are porniri mai raționale și mai puțin raționale („animalice” cum le zici tu). Dar pornirile „animalice” nu ne fac neapărat criminali. Și punctul 2 din lista mea de mai sus este tot o pornire „animalică” (omul este sociabil). Și dragostea este tot o pornire „animalică” (este irațională). La fel și trările mistice (religia, sic).

    De fapt, cred că cei mai „deranjați” criminali sunt cei care o fac în mod sistematic, calculat.

  24. Bun articol.
    “Bun” in sensul de “m-am prins ca habar n-ai cu ce se mananca ateismul”.
    E trist daca doar credinta te tine sa nu rupi capul altora.

  25. Mai oameni buni da’observ ca stati bine de tot cu nervii.Declar respect enorm ateilor care au incercat sa sparga oalele din car,cu o singura maciuca.Apreciez mult comentariile voastre.Eu nu m-as mai incumeta sa dau jos,ochelarii de cal vreunui credincios.Cred ca e de vina varsta.Eu scot steguletul alb si gata.

  26. :)) acum vad articolul asta ca nuca in perete :))
    Banuiesc ca intrebarea aia legata de omoratul primului om iesit in cale trebuia adresata,sa spunem, unui Francisco Pizzaro (la intamplare luat numele dintre niste crestini). Poate lui Breivik?
    Fiind oarecum ateu, oarecum agnostic spun cu mana pe inima ca nu ma simt jignit de prezumtia ca as fi lipsit de constiinta pentru ca stiu ca o am spre deosebire de multi habotnici. Oricum credinta nu se limiteaza numai la Iisus Hristos pe care, iar la intamplare, aborigenii australieni (oamenii cu unele dintre cele mai vechi origini si evolutii) nu au avut placerea sa-l cunoasca mai mult de 80 % din timpul scurs de cand s-a inventat crestinismul … ce sa mai zic de chinezi care nici acum nu s-au convins!
    Oricum, stupid articol, scuze pentru franchete dar constiinta nu ma lasa sa spun o minciuna …

  27. Ca sa nu apara ca o afirmatie nesustinuta vreau sa fac urmatoarea completare:

    “According to the most recent Eurobarometer Poll 2005,[13]

    23% of Swedish citizens responded that “they believe there is a god”.
    53% answered that “they believe there is some sort of spirit or life force”.
    23% answered that “they do not believe there is any sort of spirit, god, or life force”.
    Phil Zuckerman, an Associate Professor of Sociology at Pitzer College,[14] writes that several academic sources have in recent years placed atheism rates in Sweden between 46% and 85%, with one source reporting that only 17% of respondents self-identified as “atheist”.[15]

    Sweden ranks aside with France, South Korea, Japan, Czech Republic and the Netherlands on having a large minority or even majority of its citizens who have no religion. An article on Sweden’s official website asserts that that just three out of 10 Swedes state that they have confidence in the church. The article lists the following facts about religion in Sweden:

    Only 1 in 10 Swedes thinks religion is important in daily life.”

    Am fost in Suedia in urma cu niste ani, am cunstatat situatia credintei acolo si de aceea am dat o cautare rapida pe wiki pentru ce am pus mai sus. Ar rezulta din incheierea articolului o concluzie evident eronata daca am aplica-o. Aia ca suedezii ar fi majoritar lipsiti de constiinta. Eu afirm ca fata de romani, care au un procent invers de religiozitate, suedezii au un nivel de constiinta net superioara, din nou invers fata de noi.
    Despre asta era vorba in aprecierea mea asupra oportunitatii articolului.

    1. @Adrian tu ai dreptate in felul tau. Dar si eu la randul meu, nu cred ca am gresit..sofistic vorbind. :) Oricum, e un subiect despre care putem vorbi foarte..foarte mult..si cu pasiune:)

  28. De ce nu vă chinuiţi până la moarte părinţii, eventual ardeţi pe un rug personal toţi cunoscuţii voştri?

    Asta e intrebare de la un credincios???

  29. pfff Buna poate sunt prea tanara sa inteleg toate aceste lucruri , eu cred in Dumnezeu poate pt ca asa am auzit in familie la scoala peste tot unde am mers .De foarte putin timp am aflat ca o foarte buna prietena nu crede in Dumnezeu , la inceput am inceput sa imi pun intrebari : Daca nu crede dc sarbatoreste sarbatorile Domnului etc .intr-un final mi-am dat seama ca nu sunt in masura sa judec oamenii adica fiecare cu constiinta lui .
    Cred ca fiecare are dreptate in felul lor … dar cat despre preoti mie una nu mi se par corecti de ex cunosc un preot care in timpul alegerilor in biserica le spunea batranilor dar si tinerilor cu cine sa voteze, care a mers si a alungat un om care isi instalase ca in fiecare an albinele la capatul satului pt ca nu are albinele lui ce sa manance (foarte egoist din partea lui)si exemplele pot continua

  30. “ce vă împiedică să vă manifestaţi natura umană în totalitate? De ce nu omorâţi primul om ieşit în cale?”
    In primul rand, chiar ateu fiind nu inseamna ca nu ai o constiinta. Chiar crezi ca doar religia, credinta in ceva mai presus de noi ne face sa fim ceea ce suntem? Dupa tine, omul fara religie este un criminal? ASTA E NATURA UMANA PE CARE O VEZI TU?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *