Masterchef cu Ioana Petrescu: pâine cu usturoi, bani ioc.

Nu-i așa că prindeți drag de noua ministresă a finanțelor de la noi, de celebra purtătoare de diplome Harvard, tânăra speranță cu mustăcioară, pe numele ei Ioana Petrescu? Eu, unul, chiar încep să văd în ea o demnă urmașă a doamnei Grapini în guvern, spunând tâmpenii la fel de mari, chiar dacă corect împachetate gramatical.

ioana petrescu

Astfel, după ce ne-a invitat să cumpărăm usturoiul bătrânelor, căci așa vom stimula încasările bugetare, mai deunăzi, pupila lui Ponta se declara extrem de bucuroasă că românii mănâncă pâine. Avem așadar un meniu demn de Masterchef, pâine cu usturoi.

Și cam atât, căci, aceeași ministră a avut grijă, tocmai când digeram și noi usturoiul, să ne anunțe că dacă nu punem taxa de 7 eurocenți la carburanți, pierdem cam 2 miliarde de euro și întrăm în riscul de a nu putea să mai plătim pensiile și salariile anul acesta.

Hopa…stai că miroase…a usturoi…și rău. Păi, două întrebări, de fapt 3:

1) Toată perioada de când ne bate la cap Ponta cu această taxă la pompă, Ponta ne-a spus că banii aceștia sunt destinați dezvoltării infrastructurii. Acum aflăm că ei de fapt sunt destinați pentru a plăti pensii și salarii?

2) Păi nu ne spunea domnul prim ministru, Victor Viorel Ponta, că duduie economia și că trăim atât de bine că nici nu o simțim? Acum ce facem, speriem electoratul care ar trebui să pună mii, sute de mii, milioane de ștampile votat pe candidații PSD?

3) Ce mai caută Ioana Petrescu la guvern acum?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p