Un grup de români bine ancorați în meandrele concretului, probabil aceiași care au descoperit că tunelurile din Bucegi duc spre un centru de control al lumii, au ieșit să strige de cum le este lor luat dreptul de a-i venera pe legionari, prin promulgarea de către președintele Iohannis a Legii Anti-legionare, lege care reglementează statutul organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului personalității pentru persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
La acest ultim aspect se încadrează și Ceaușescu. Vinovat și condamnat pentru crime împotriva umanității și pentru genocid. Despre ororile regimului acestuia s-au scris tone de cărți, avem mii de filmări. Ar trebui doar să îți dedici un pic de timp să te uiți la memorialul durerii.
Ce fac tinerii frumoși, dar idioți, ai țării? Se ridică împotriva acestei legi, spun că le este cenzurat dreptul la liberă exprimare și își pun poze cu Ceaușescu pe profilele sociale, ca să arte ei cum sunt anti-sistem.
Și, iată cum, din nou, ajungem la o vorbă plină de sens: ce țară frumoasă, păcat că este locuită.
Legea 217/2015 promulgata d e catre …fostul tau sef d e partid Iancule si….” alesul ” PNL pentru Cotroceni : GHINION ! Intrebare : parintele Papacioc , sfantul Ardealului Arsenie Boca ,parintele Emanoil Galeriu , Liviu Rebreanu , Ion Pribeagul , Radu Gyr , Mircea Eliade , Emil Cioran , Mircea Vulcanescu { in Bucuresti exista si-n liceu ce-i poarte numele unde su invatat si absolvit inclusiv doi dintre copii mei } Constantin Noica si alte NUME ale Culturii romanesti precum si toti acei ce-au format Rezistenta Armata contra Comunismului pana aproape de anii ’70 si care erau in proportie d e 80% fosti membrii ai Legiunii vor fi iarasi scosi in afara legii ? Vor fi…”executati”a doua oara in calitate d e nihilisti insa de data a sta nu d e catre comunisti ci…de catre niste democrati ? Halal sa-ti fie ….bravos natiune !!! 8)
@marian tocmai asta este problema acestei legi. Ca pune pe picior de egalitate somitatile mentionate de tine mai sus cu abuzurile unor regimuri fara doar si poate opresive. Dar cum noi nu gandim ci facem, ce sa ceri de la clasa politica de la noi?
Intrebare Iancule in calitatea-ti de ” apartinator al BOR ” : dupa stiinta ta , mai exista in lumea asta vreo biserica unde bustul ctitorului ei sa fie acoperit cu tabla doar pentru ca acel ctitor a fost Maresalul Ion Antonescu ? Pana cand voi ” liberalii ” veti accepta sa primiti ordine si dispozitii asupra celor ce trebuiesc facute in tara voastra ….de la niste straini ? S-au facut ventilatoare Bratienii in mormintele lor Iancule de cat s-au rasucit in ele !!! 8)
@marian unde este acea biserica? chiar sunt curios sa o vad si eu
Cobori din Metrou la statia Muncii si , imediat ce tranversezi vezi biserica …mare cat o zi d e post insa…frumoasa si atragatoare prin insasi constructia sa …infinit mai mult decat “catedrala Mantuirii Neamului ” ! Bustul este in laterala { partea stanga } si-napoi a bisericii . Dac-o mai fi inca acolo fireste ca…la cati nebuni { pardon : tineri frumosi dar…idioti 8) } exista in tara asta ….
@marian multam. Chiar o sa dau si eu o fuga sa vad cum e
Daca la douazeci si cinci de ani de la rahatul ala din Decembrie ’89 ” tinerii frumosi dar idioti ai tarii ” isi pun pe piept portretul lui Ceausescu inseamna ca…”stam bine ” Iancule ! oare asta , n-o inseman pana la urma ceva ? Oare , ” acei tineri frumosi dar idioti ai tarii ” s-or fi prins intre timp ca in Decmbrie ’89 a fost schimbata doar Tanda cu Manda ? Ramane un mare semn d e intrebare pentru cine doreste sa ia in considerare figura respectiva . 8)
@marian de la tinerii din ziua de azi nu am nici cea mai mica asteptare. Viitorul e sumbru.
Nu-ti face griji Iancule ca…Dumnezeu este bun si-ndurator si , ne-o lua Dracu pe toti pana la urma nu doar pe ” tinerii frumosi dar idioti ” despre care vorbeai 8) ! Intreaba-l si tu pe popa Stoica si-ai s a vezi ca-ti va confirma cele spus e d e mine 8) .
Daca totul iti era dat de la bun inceput si erai un copil de bani gata,etc aveai sansa sa nu-ti mai descoperi niciodata puterea din tine,dar Dumnezu ne iubeste atat de mult incat ne incearca si ne lasa sa alegem sa devenim puternici,asta incluzand dezvoltarea intregului potential sau nu,depinde doar de noi,pentru ca putem alege sa ne ridicam sau sa ne complacem. Problema oamenilor este ca in mintea noastra imperfecta se naste intrebarea de ce mie?