Lansarea candidaţilor USL Bucureşti – un fiasco total

Ieri am fost la Sala Palatului, pentru a fi alături de Ludovic şi Alina cu ocazia lansării campaniei pe Bucureşti.

Trec peste faptul că este destul de trist să faci o lansare a campaniei la o săptămână de la începutul oficial al campaniei.

Trec peste faptul că sala a fost plină de personaje colorate, aduse de Vanghelie, de minore, aduse de Negoiţă şi cu câţiva liberali pe ici pe colo.

Trec peste faptul că avem cei mai slabi şefi de campanie din istorie, Marean care este şi Rareş Mănescu, care nu este.

Trec peste faptul că am avut cele mai slabe discursuri de când particip eu la mitinguri electorale.

Trec peste faptul că ne-am făcut de cacao când agenţii de pază au vrut să îi evacueze pe cei din Piaţa Universităţii.

Cu ce rămânem după ce tot trecem peste?

Cu Gigi Becali care se plimba ca maimuţa în cuşcă să îi facă lumea poze.

Cu Ponta care are o problem cu Orban, când principala lui problemă ar trebui să fie tot mai reuşita coabitare cu Băsescu.

Dar mai presus de orice, rămânem cu impresia ca am început deja obosiţi campania asta. Şi s-ar putea să ne coste. Rău.

USL_Becali_CP_thumb_630_380

7 thoughts on “Lansarea candidaţilor USL Bucureşti – un fiasco total”

  1. Asa am eu speranta ca, in colegiul meu, Gabriel Mutu nu va ajunge in parlament. Desi mi se tot spune cat de important e votul meu pentru procentajul de pste 60 % al USL … Cu astfel de candidati in curtea lui Rares Manescu, dupa ce mi-l pusese pe cap pe Poteras in 2004, nu ma mir de o asemenea organizare a campaniei. Nu cred ca mai merge zicala “pe astia-i avem, cu astia defilam”!

  2. Ionut, cit misto am facut eu de Becali in ultimii doi ani la mine pe blog, e o mutare desteapta. Nu uita cit de “la pas” a cistigat Udrea colegiul asta in urma cu patru ani. E o puternica baza PD-ista aici. Daca Becali reuseste sa-l tina pe Udriste afara din parlament, eu o consider o mare victorie.
    Sigur ca tuturor ne-ar placea ca reprezentantii PNL sa fie oameni culti, cu facultate, cu vederi liberale, oameni de care sa fim mindri ca vorbesc in numele nostru, trebuie sa fim seriosi cu noi insine si sa acceptam ca inteligenta este in minoritate in ORICE colegiu electoral. Cel mai bun scor pe care l-a scos PNL-ul in Romania, in spatele celui mai bun candidat la presedintie pe care l-am oferit, a fost de 20%.
    Faptul ramine ca Becali va aduce voturi noi in PNL, voturi care n-ar fi venit altfel aici. Voturi care il vor ajuta si pe Dobritoiu si vor ajuta si scorul PNL la total. Si as merge pina acolo incit sa zic ca si Alina Gorghiu va lua un mic bonus de pe urma candidaturii lui Becali.
    Cit despre Rares Manescu, eu as zice s-o lasam mai moale cu criticile de campanie. Treaba la primarie, la sectorul 6 e una dezastroasa, peste tot lucrarile de anvelopare si-au depasit termenul, Urban i-a lasat cu ochii-n soare si cite alte probleme in plus.
    E un animal complicat politica asta. Toate astea fiind spuse, ma bucur ca m-am mutat de citeva luni din Colegiul D25 si nu am ocazia sa devin maxim de ipocrit votindu-l pe Becali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p