La vremuri ploioase, pompe submersibile în regim de hidrofor

După cum deja tot spuneam de câteva zile, vine o perioadă extrem de agitată din punct de vedere meteo, una în care ploile ne vor da iarăși bătăi serioase de cap tututor. Și asta nu pentru câteva ore, ci pentru o întreagă săptămână.

Meteorologii deja au început să atragă atenția asupra pericolului încă de joia trecută. Hidrologii, la rândul lor, au spus că râurile din zona de sud a țării sunt, din nou, cele mai expuse pericolului de inundații. Credeți că s-a sinchisit cineva de la guvern, mă refer aici la fă, Ponta, și bă, Dragnea, să se oprească din campania electorală și să organizeze un comitet de urgență, unul preventiv, în care să discute cu autoritățile locale despre cum trebuie gestionată situația de data asta? Credeți că s-au sinchisit autoritățile centrale și locale să cumpere pompe submersibile in regim de hidrofor

Ei, hai. E mult mai important să mergi prin toată țara și să cerșești atenția și votul pentru prezidențiale. E mult mai important să lași baltă guvernarea țării și să mergi cu moaștele sfântului Minciunie Ponta, gata de a fi sacrificat pe altarul baronilor.

E mai puțin important ce se întâmplă cu adevărat cu țara asta, cine o mai guvernează, cine mai are grijă de resursele ei, de oamenii ei. Trăim cu adevărat într-un film de Kafka, unul din care, eu unul, cu greu văd ieșirea.

METEO - PLOI - GALATI

Revenind un pic la problema ploilor, ce le rămâne cu adevărat oamenilor de făcut? Nimic altceva decât să spere că Dumnezeu se va îndura de ei și nu va mai lăsa potopul să se abată peste ei. Și, odată cu rugăciunile, să încerce să facă ceva să se protejeze și singuri. Cum ar fi să curețe canalele din jurul curților pentru a permite apei să se scurgă, verificarea digurilor de protecție, curățarea albiei râurilor mici. Aici cred că este important să fie achiziționate și pompe submersibile de adâncime mare, care să poată fi folosite imediat ce situația ar impune-o.

Pentru că, orice am spune, cam asta este cu adevărat descentralizarea statului de care tot vorbea vicepremierul Dragnea: voi vă descurcați cum puteți, noi vă dăm după aceea lecții despre cum ar fi trebuit să faceți.

Și ca să încheiem într-o notă de curiozitate, pentru că sunt sigur că vor fi foarte mulți care vor spune mereu ce ploi torențiale, istorice, am avut, aș vrea să vă aduc la cunoștință niște date statistice care spun cam așa: în București, în septembrie 2005 am avut peste 300 de litri de ploaie căzuți (cam cât ar fi trebuit să cadă într-un an întreg), iar din cantitatea asta, peste 200 de litri au căzut în interval de doar 7 zile.

Asta da ploaie istorică. Și, ca să ne păstrăm optimismul, mai e un pic și vine și iarna. Ce credeți, sunt autoritățile de la noi conștiente de asta? Mă indoiesc. Pun pariu că vom avea din nou știri despre cum ne-a luat iarna prin surprindere. Căci, cine Doamne, iartă-mă, a mai pomenit iarnă și ninsori în decembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *