La mulți ani, Dumnezeu!

Iată, Doamne, a venit iar ziua Ta. A câta veșnicie o serbezi oare? Și oare ce cântări de laudă mai găsesc îngerii prin cer, de la un veac la altul? Noi, aici, pe pământul pe care ni l-ai dăruit, privim spre acum 2019 ani, când, într-o iesle din Betleem, înconjurat doar de animale, îngeri și păstori, alungat din luminoasa cetate, Te nășteai. Veneai în lume înfășurat în scutece, ascuns, cunoscut doar de cei cu suflet pur, curat. Și veneai plin de iubire, iubire pe care ai transformat-o în Jertfă și apoi în stâlpul iertării păcatelor noastre. Ușa Raiului este din iubire și iubire, de aceea puțini o trec.

Nu știu cum îți serbez tu ziua, Doamne, mă gândesc că te uiți cu drag către toată creația Ta. Noi, aici, spunem că sărbătorim, că ne bucurăm, dar, de fapt, ne luptăm teribil cu patimile. Pentru noi, Nașterea Ta devine aproape un eveniment secundar. Avem un personaj de marketing creat de o mare companie care vine și aduce cadouri tuturor (bine, nu chiar tuturor, doar celor care au fost cuminți), de parcă am mai avea nevoie de alt cadou decât coborârea Ta lângă noi, Smerenia supremă a lui Dumnezeu făcut Om.

Alergăm precum disperații după mâncare. Golim magazinele, ne batem pe ultimele promoții la cutii de brânză, uitând că hrana cea mai importantă este a sufletului, iar împărtășirea cu Tine potolește orice foame veșnică. Despre cadouri nu aș vrea să vorbim, căci ne întristăm și mai tare. Ce cadou ai putea să îi duci de ziua Lui, lui Dumnezeu? Cel ce a creat totul, este în toate și face tot? Sufletele noastre? Pare-se că le-am amanetat și pe acestea, iar unii și le-au vândut definitiv.

La mulți ani, Doamne! Ție nu am ce să-ți urez, dar lumii care se pregătește azi să se bucure de venirea Ta în lume aș vrea să îi urez să aibă parte de darurile cele mai de preț ale Tale: Iubirea, Iertarea, Îndumnezeirea. Aurul, Smirna și Tămâia Raiului.

Tuturor celor care treceți pragul acestui blog, vă urez zile de sărbătoare pline de bucurie, sănătate, cu cei dragi alături și Hristos în mijlocul vostru!

2 thoughts on “La mulți ani, Dumnezeu!”

  1. OSANA DOAMNE ISUSE CRISTOASE … SANATATE IANCULE !!! PENTRU TINE SI-AI TAI IOANE , MULTA , MULTA SANATATE SI , DACA TOT TE LAUZI CA MACAR AZI ESTI MAI BUN , AMANDOI SA LE DORIM DUSMANILOR , ACEEASI ” SANATATE ” PE CARE NE-O DORESC SI EI !!!!!!!!!!!!!!! X( P.S. De Revelion voi fi in Malta astfel incat , profit de ocazie pentru ati ura : LA MULTI ANI CU SANATATE IANCULE , CU MULTA SANATATE SI FERICIRI , TIE SI CELOR DRAGI TIE : AMIN !!!!!!!!!!!!!

    1. @Marian Crăciun binecuvântat, dragul meu Marian! Toate gândurile bune șie și celor dragi! Să te bucuri de zilele petrecute în Malta și să îmi povestești cum a fost! Anul care vine să fie pe măsura sufletului tău și să îți împlinească tot ce îți dorești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *