La Mulți Ani, 2015 !

Iată-ne și cu câteva ore înainte de a ne lua adio de la 2014 și de a-i ura bun venit lui 2015. Nu știu cum v-a fost acest an, sper că bun, sper că avându-i alături pe cei dragi și cu reușite.

Pentru România, în mod cert, a fost un an nebun. Din toate punctele de vede. Politic, i-am spus adio lui Băsescu și l-am adus în locul lui pe cel pe care nimeni nu l-a luat în serios vreun moment că ar putea deveni președintele României: Klaus Iohannis.

Pe Ponta l-am lăsat așa cum îl știam: mitoman, corupt și înconjurat de corupție.

Restul clasei politice sărbătorește acest final de an cu teama că la ușă vor bate, în loc de plugușorul, cei de la DNA. Economic, toată Europa ne laudă, numai noi nu prea simțim în buzunare. Climatic, vremea a luat-o razna, e greu să mai anticipezi cum va fi vremea chiar și mâine.

Pentru mine personal, 2014 a fost un al al muncii, al proiectelor importante demarate și duse la bun sfârșit. Am privit cu greu cum iese din scenă omul meu politic preferat, Crin Antonescu, dar am trăit și bucuria de a vedea în fruntea partidului o femeie politician care, vă asigur, în 2015 va scrie istorie.

După un 2014 amestecat, vă doresc din suflet să aveți un 2015 plin de fericire, de cei dragi alături, sa fiți iubiți și să iubiți mult și să aveți grijă de cei pe care îi țineți pe lângă voi. S-ar putea se descoperiți că i-ați ținut degeaba.

La Mulți Ani, Romania ! Să ne vedem cu bine în 2015 !

2015

One thought on “La Mulți Ani, 2015 !”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p