Jos pasiunea oarbă!

 

Guest post by IRINA URSU

Echilibrul e greu de găsit. Ca să reuşeşti să îmbini stânga cu dreapta, pentru a obţine direcţia pe mijloc, ai nevoie de multă răbdare, perseverenţă, înţelepciune şi conştiinţa faptului că nu eşti buricul pământului şi că în dreptul numelui tău, în dicţionar, nu scrie "Mr/Ms Dreptate".
Pasiunea oarba işi are locul, cel mai adesea doar între aşternuturile din bumbac egiptean, nicidecum în viaţa reală sau în politică. Pentru că ea iţi pune ochelarii de cal şi nu mai eşti capabil să apreciezi şi sa deosebeşti nuanţele.

Din păcate nu trăim într-o lume colorată în alb şi negru, drept urmare trebuie să fim capabili să deosebim şi nuanţele de gri, ca să putem să ne dăm seama când un lucru e bun sau rău. Zilele trecute făceam un articol despre evenimentele politice importante ale anului 2011 şi am realizat ca au fost cazuri când unii au încercat să vopsească albul în negru şi invers, iar în toată această luptă absurdă, noi, românii am rămas în ceaţa gri.

Totodată, nu sunt susţinătoarea pasiunilor oarbe pentru că am învăţat că atunci când tind să mă alătur opiniilor unei majorităţi ajung să greşesc. Mi-am dat seama că oamenii sunt total diferiţi de imaginea care li se asociază, de aceea noi avem nevoie de echilibru. Să ne informăm, dar să nu luăm drept literă de lege orice încearcă alţii să ne facă să credem.
Aşa că pentru 2012 îmi doresc să fim responsabili, să participăm activ la viitorul nostru, în urma unei decizii echilibrate, iar pasiunea oarbă să o lăsăm doar pentru aşternuturile din bumbac egiptean.

389520_10150408007066319_515786318_8800661_714201098_n

2 thoughts on “Jos pasiunea oarbă!”

  1. Ca să pot înțelege mai bine, ce a însemnat Václav Havel pentru mine, voi face referire la anumite momente din viaţa mea, dar şi la scrisoare trimisă de acesta, în octombrie, anul acesta, celor ce au sărbătorit ziua sa de naştere, în cadrul Centrul de Cultură al Republicii Cehia la Bucureşti, sub titlul „La mulţi ani, Václav Havel!”, scrisoare citită de domnul Jiří Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România, pe 5 octombrie. Înainte a avut loc o gală cu un spectacol cu piesele de teatru scrise de sărbătorit.
    Mi-aduc aminte de Cehoslovacia, din copilărie când urmăream serialul “Patru tanchişti şi un câine”
    Următoarea amintire se leagă de primăvara de la Praga. Ascultam alături de părinţii mei, copil fiind știrile difuzate de Europa Liberă. Aşa am aflat de Jan Palach, de arestarea lui Alexander Dubček de către sovietici lui Leonid Brejnev. Sunetul tancurilor sovietice de pe străzile din Praga, aşa cum erau transmise de diferite posturi de radio, îmi sună în minte.
    Îmi aduc aminte cum pe 16 ianuarie 1969, studentul Jan Palach și-a dat foc în Piața Wenceslav (Václavské námĕstí) din Praga, în semn de protest față de noua suprimare a liberei exprimări. Dubček a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar cu Gustáv Husák.
    Undeva, în căutările mele despre acestă perioada am găsit scrisă următoarea frază: “Occidentul nu a acordat nici un sprijin semnificativ reformiștilor cehi.” Mi-am amintit de perioada celui de-al doilea război mondial când începând ziua de 15 martie 1939, trupele germane au ocupat Boemia și Moravia. Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. “Wikipedia-Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” ! De fiecare dată occidentul a lăsat pradă un stat aliat.
    Şansa Cehoslovaciei a fost în 1989 când după data de 17 noiembrie când a fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel. De data aceasta Cehoslovacia nu a mai avut nevoie de sprijinul occidentului pentru că, după greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea. Vaclav Havel a ajuns la șefia Statului iar Alexander Dubček , scos din uitarea istoriei, la președinția Parlamentului.
    Soarta a fost dura cu Cehoslovacia şi de data asta. În 1993 preşedintele Václav Havel a pierdut în faţa secesioniştilor. A urmat separarea Republicii Cehe și Slovaciei, în urma Divorțului de Catifea. Vaclav Havel a devenit primul președinte al Cehiei, iar Vaclav Klaus a preluat funcția de premier.
    Iată şi scrisoarea sus amintită:
    „Dragi prieteni,

    Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

    Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie. Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre.(Oare va asculta cineva aceste îndemnuri, ale unui om trecut prin puşcăriile comuniste, dar şi pe la vremelnica funţie de şef al statului?)

    Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

    Este simţământul de disperare, de nimicnicie în faţa speranţelor pierdute, pentru cei mai mulţi dintre noi. Am trăit în alt veac ţi în alt mileniu parcă mai lent şi mai uman.

    Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră.

    Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de la mine de acasă. În concluzie, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care păstrează sau ajută la păstrarea relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Mulţumirile mele sunt şi pentru traducătorii, editorii, cititorii şi spectatorii mei din România.

    Mă despart de dumnevoastră azi cu urarea pe care v-am făcut-o şi în urmă cu 15 ani: Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura!

    Al vostru,
    VH”

    Am înşirat câteva evenimente istorice care m-au marcat, nu din alte motive decât acela că nu poţi să te gândeşti la Václav Havel decât prin prisma unui participant activ la istorie şi făuritor al acesteia, un contemporan simplu care a considerat idealul său mai presus de orice în viaţă. Nu l-am cunoscut niciodată! Nu l-am văzut niciodată în carne şi oase. După ce a trecut în lumea drepţilor, simt cum îmi va lipsi. Nu pot transmite condoleanțe pentru că n-am cui. Nu cunosc pe nimeni din prejmă-i. Dumnezeu să-l odihnească!

    Alte articole legate de decesul lui Václav Havel, din presa scrisă, care m-au impresionat: Vaclav Havel, prietenul meude Adam Michnik , A murit Václav Havel de SÎNZIANA STANCU, Romania lui I. Iliescu și Cehia lui V. Havel , Cehia pierde un preşedinte, Europa o conştiinţă. Simbolul Revoluţiei de Catifea iese din scenă şi încă altele o mie. Pentru mine a murit o personalitate care a marcat şi momente din viaţa mea, prin suflul adus de știrile vremii, dar pe care îl voi avea alături, mult mai aproape, prin opera sa literară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p