Începe școala

Și dincolo de festivismul ce va cuprinde mâine întreaga țară, realitatea primei zile de școală este una foarte tristă:

  • 1200 de școli și grădinițe fără autorizație de funcționare, fapt care afectează 100.000 de elevi. Astfel, în Cluj sunt 120 de școli fără autorizație de funcționare, în Botoșani –  peste 200, în Buzău – 100, în Bacău – 135, în Suceava – 425 (adică în jur de 60% din totalul școlilor din acest județ).
  • 800 de unități de învățământ în renovare și reabilitare, care nu vor fi finalizate până în 14 septembrie;
  • 4000 de clădiri aferente unităților de învățământ fără autorizații, deci improprii susținerii actului didactic;
  • 200.000 de elevi pentru care anul școlar începe fără manuale noi pe bănci;
  • 150.000 de elevi și 65.000 de profesori pentru care decontarea transportului rămâne un vis neîmplinit și în acest an!
  • 400.000 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a care vor scoate, în cel mai fericit caz parțial, bani din buzunar pentru manuale școlare;
  • discriminare după mediul de rezidență;
  • dezinteres pentru școală, elevi și profesori;
  • încălcarea drepturilor constituționale la o școală gratuită și de calitate.
  • Astfel, elevii de clasele a III-a vor începe anul școlar fără manuale pe bănci, dar nu pentru că manualele se achiziționează prin licitație şi “forţe potrivnice” fac contestație.
  • Manualele ajung târziu la elevi pentru ca programa a fost terminată târziu, deși există un calendar de acum 4 ani.
  • Deși elevii de clasa a III-a trebuie să învețe anul acesta după o nouă programă, orele se vor desfășura cu fișe xeroxate din banii părinților sau ai profesorilor, tot din vechile manuale.
  • Acest lucru se repetă pentru al treilea an consecutiv! Copiii care intră acum în clasa a treia au început şi clasa I şi clasa a II fără manuale.
  • În școli există o lipsa acută de personal de specialitate pentru învățământul preșcolar și primar din cauza rezultatelor foarte slabe la examenele de titularizare și definitivat. Cu toate acestea, PSD refuză să pună în aplicare prevederile legale care permit înființarea masteratului didactic.
  • O altă restanță a guvernului este legată de acumularea unor întârzieri uriașe la decontarea navetei pentru profesori și elevi.

În rest, toate-s bune și frumoase. O nouă generație de copii intră pe porțile școlii, pentru prima dată în viața lor. Cum vor ieși? E greu de spus, dar viitorul nu arată deloc bine.

image

4 thoughts on “Începe școala”

  1. Am gasit o rezolvare .Stiti care este? nu atunci va spun.reintroducerea taxelor scolare obligatorii.In sanatate avem de ce nu am avea si in invatamint.Atentie romane viata ta este foarte pretuita de guvern si pentru asta deja contribui cu virf si indesat la sistemul de sanatate iar in curind poate vei contribui si la cel de educatie.Poate este doar un vis urit /ptiu drace /dar cine stie,,,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p