Grațierea lui Gică Popescu

gicapopescu.jpg

Ar fi trebuit să aibă loc la câteva momente după ce instanța a pronunțat decizia.

Din tot lotul acesta de condamnați în Dosarul Transferurilor, unul singur nu se potrivește peisajului. Da, nu discutăm aici de vină, ea a fost recunoscută chiar de el, în momentul în care a restituit statului taxele pentru acele transferuri. Însă, pe tot parcursul acestei anchete și a acestui proces, Gică Popescu a fost cel care a fost mereu retras, umil, păstrându-și însă demnitatea, chiar recunoscându-și greșeala. Fie doar și pentru aceasta și nu merită condamnarea cu executare.

Ca să nu mai vorbit de tot ceea ce a reprezentat acest om pentru sportul românesc, pentru imaginea României în lume.

Traian Băsescu, Ministerul Justiției și toate celelalte autorități competente nici nu ar mai trebui să aștepte un val public de susținere. Grațierea lui Gică Popescu trebuia făcută ieri.

gicapopescu

6 thoughts on “Grațierea lui Gică Popescu”

  1. Doar pentru ca ai facut un bine imaginii tarii, oamenilor, nu inseamna ca trebuie sa fii privilegiat. Nu poti sa comiti infractiuni peste infractiuni si sa scapi doar fiindca ai facut si bine, nu numai rau. (paralela cu Gigi Becali)

  2. Gica Popescu si-a castigat faima/renumele in fotbal/sport printr-o munca asidua dublata de un talent real. Nu s-a folosit de nimeni pentru a ajunge atat de departe. Orice paralela intre Becali si Popescu este grotesca. Nu cunosc dosarul pentru care a fost condamnat insa, in timp ce procurorii au cerut o condamnare cu suspendare, judecatoarele prin “intelepciunea, corectitudinea si abnegatia lor” vizavi de lege, au dat o sentinta cumplita: 3 ani si o luna cu executare. Pentru ceea ce a facut Gica Popescu pentru aceasta tara si pentru romani, in general, trebuie gratiat.

    1. @ionica justitia trebuie sa functioneze pe anumite nivele. Sa stie sa faca diferenta intre o batranica care poate, de foame, a furat o paine si unii care devalizeaza bancile statului. Parerea mea..

  3. @ridiculous nu zice nimeni sa fi privilegiat ci doar sa se tina cont si de circumstantele atenuante. Nu cred ca ii poti compara pe fratii Becali, care numai din mizerii de genul asta au trait, cu Popescu, care a gresit doar o data si s-a cait pentru asta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p