Fă-ți Halloween-ul sexy !

Nu cred că există un om pe lumea asta care să poată spună că nu îi place să își clătească privirea cu femei frumoase, cu femei care te cuceresc de la primul zâmbet. Nu, nu vă speriați, nu o să vă ofer cine știe ce povestire erotică, chiar dacă, după cum citim pe mai toate tabloidele, Bucureștiul este, în aceste zile, scena unor adevărate partide fierbinți de sex, practicate în văzul lumii. Probabil de cupluri care au nevoie de ceva picant în viața lor intimă.

Nu că am spune o noutate prin faptul că fiecare anotimp este cu adevărat un anotimp al senzualității, al erotismului. Bine, cu o limită și acest lucru. Pentru că, din păcate, există și personaje care nu știu să facă diferența dintre stil, senzualitate și vulgar, grobian. Iar pe străzile de la noi sunt pline și de astfel de exemplare. Am putea spune că vara suntem supuși celui mai frumos și dulce asediu posibil, fie că suntem acasă, fie că suntem la birou, în mijloacele de transport în comun, la piscină sau la terasă.

image

Peste tot numai femei frumoase. Româncele sunt, nu cred că mă poate contrazice cineva, cele mai frumoase femei din lume. Și dacă le mai adaugi la frumusețe și inteligență, șarm, amuzament, obții o combinație de poveste. Iar armelor acestea, dacă le mai adăugam și niște haine care să scoată în evidență frumusețea ei, toată lumea este câștigată.

Tocmai de aceea îmi permit să vin cu drag către voi, cititoarele blogului meu și să vi-i recomand pe cei de la sevensins.ro, locul unde puteți să adăugați câteva grade bune în plus la căldura atât de necesară acestei toamne și ierni. Asta pentru că aici veți descoperi niște corsete care cu siguranță vor stârni imaginația domnilor. Și pentru că știm sigur că nopțile de vară nu sunt făcute pentru a dormi, ConnectR sigur aprobă acest text, eu vă spun că în secțiunile de lenjerie intima dama sau dresuri găsiți orice vă trece prin minte, limita fiind impusă doar de cât de open minded sunteți. Și dacă tot suntem aici, nu pot să nu remarc categoria de ”nipple covers” sau, cum ar zice românul, căciulițe pentru sfârcuri. Ceea ce vă dorim tuturor.

Acestea fiind spuse, nu cred că ne rămâne altceva de făcut decât să așteptăm ca și vremea să ne ofere vara mult așteptată și să ne bucurăm de tot ceea ce este frumos în ea. Și dacă vreți să îi vizitați pe cei de la Seven Sins, o puteți face la adresa: Sevensins, Str. Orzari, Nr. 3, Bl. 47, Parter, Bucuresti, Sector 2, 0721.22.33.88, www.sevensins.ro 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p