Fă-ți afacerea vizibilă!

Screenshot_15

Indiferent dacă vorbim de perioada de dinainte de 1989, de cea de după, de boomul economic și mai apoi de criza anilor pe care îi trăim, publicitatea, sub toate formele ei, a fost un domeniu care a supraviețuit. Și care mereu a fost izvor de replici memorabile, de imagini ce au făcut istorie, dar și de niște failuri de senzație. Pentru că totul este permis în acest domeniu.

Fie că vorbim de reclamele alb negru din almanahurile atât de căutate prin anii 80, fie că vorbim de faimoasa reclamă la sticla de Pepsi de 1 litru (aia cu Nea Nicu) sau de adevăratele scurt metraje de acum, unde, ca să spui ce produs e, trebuie să ai o poveste în spatele lui, publicitatea a fost motorul unui business de succes. Citeam la unul din ”greii” blogosferei de la noi că nu există un semn mai mare că țara se afundă și mai mult în criză și sărăcie, decât faptul că rămân panourile publicitare nevândute, că nu mai apare o reclamă de calitate, și tot așa. Oare chiar ăsta să fie adevărul?

Eu zic că nu. Să mă explic. Publicitatea nu înseamnă numai să arunci cu zeci de mii de euro pe nu știu ce actor care să se scălâmbe la televizor și să îți facă produsul mai vandabil. Sau să duci un actor în munte, să îl transformi în cioban și apoi să te chinui să ne confirmi că e cioban pe bune. E suficient, pentru unii, doar un flyer bine făcut, care să fie pus peste tot, să ajungă la cât mai multă lume și gata, ți-ai asigurat succesul afaceri. Sau să ai parte de standuri expoziționale pentru orice eveniment.

Vreți un exemplu în această direcție? Vi-l ofer pe cel mai simplu: cel care își face reclamă cu faimosul text ”forez puțuri”, care a ajuns să fie lipit în absolut orice mic colț al Bucureștiului. Eu, unul, cred că acel om are și va avea mereu clienți.

Tocmai de aceea, chiar și în ziua de azi, când majoritatea propovăduiesc publicitatea online, campaniile de marketing pe bloguri și bannere cât Casa Poporului de mari, există și va fi mereu la modă și publicitatea prin flyere, de exemplu. Dar, în zilele de acum, prind foarte bine și printurile pe forex la preț avantajos.

Schimbând un pic registrul, nu pot să nu vă întreb: pe voi cât de mult vă convinge publicitatea făcută unui produs ca să îl cumpărați? Am printre voi fani fanatici ai tigăii Dry Cooker? Dar al tuturor aparatelor acelora care sunt prezentate în emisiunile de teleshopping, unele din cele mai plictisitoare emisiuni, dacă e să mă întrebați pe mine.

De ce v-am întrebat asta? Pentru că pe mine, niciodată, o reclamă nu m-a convins să cumpăr un produs. Poate doar Apple, dar acolo e altă discuție, Apple trăiește și se vinde așa de bine tocmai pentru faptul că este singura companie din lume care nu are cumpărători, ci are fani, fanatici care ar da și toată averea să pună mâna pe cel mai nou produs al lor. Dar dincolo de această excepție, nu cred că mai există vreun alt brand care să trăiască doar cu adevărat din publicitate.

One thought on “Fă-ți afacerea vizibilă!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p