Eminescu

Toată lumea o să își aducă azi aminte de cât de Eminescu sunt de mici copii. Cum știu Luceafărul pe de rost și cum întreaga personalitate a lui Eminescu poate fi cuprinsă în doar câteva gânduri.

Total neadevărat. Pe Eminescu l-am cinsti cu adevărat la înălțimea a ceea ce a dat el culturii românești dacă am pune mâna pe cărțile sale să le citim. Dacă în loc să dăm citate din Poptamaș, am umple onlineul de poeziile sale de dragoste. Dacă i-am înțelege nebunia pentru cultură, pentru românism. Dacă am valora școala și educația la fel cum a făcut-o el.

citat_mihai_eminescu-680x360

Dar nu o facem. Și azi, 15 ianuarie, ar trebui să recunoaștem că suntem nedemni de Eminescu.

Iată și câteva lucruri despre Eminescu ce poate sunt mai puțin cunoscute:

– UNESCO a recunoscut universalitatea operei poetice a lui Eminescu.

– A fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele

– Anul 1989 a fost declarat de UNESCO ”Anul Eminescu”, la 100 de ani de la moartea sa, iar anul 2000 i-a adus lui Eminescu titlul de poetul anului.

– Luceafărul, capodopera supremă a lui Eminescu, este înregistrat în Guiness Book of Records

– Numele poetului a fost dat unui crater de pe Marte dar și unei mici planete

– 15 ianuarie, ziua nașterii sale este, începând cu 2010, odată cu aprobarea unei legi în Parlamentul României și ziua Culturii Naționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p