Sau cel puţin asta este impresia pe care mi-o lasă zilele acestea….Parcă si timpul nu mai are răbdare…e frig, bate vântul…Lumea ţipă, nu mai are nicio dorinţă de comunicare…uitându-mă la ceea ce s-a întâmplat ieri, la imaginile atât de diferite care rulau pe ecranele televizoarelor, nu am putut să nu mă duc cu gândul la decembrie 1989…
Atunci, Ceauşescu alegea o vizită oficială în afară ţarii, în Iran, asta în timp ce în Timişoara deja se murea.
Ieri, în timp ce pe holurile Ministerului de Finanţe oamenii protestau, sechestrându-l pe ministru Ialomiţianu, la Ateneul Român mizeriile portocalii se distrau şi se pupau unii pe alţii, mimând….nici nu ştiu ce să spun că mimau.
În mod cert însă nu îşi ascundeau scârba faţă de popor…Asta a fost imaginea care mi-a deschis cu adevărat ochii…se cere sânge din nou, ca să putem să o luăm de la capăt…din nou…
Şi dacă veţi sta şi veţi asculta pământul, îl veţi auzi cum îşi cere jertfa…întrebarea este…noi unde vom fi când inevitabilul se va întâmpla?
Nu mai e prost nimeni sa moara ca in ’89 la revolutie.
Crezi degeaba ca se lasa cu macel, ca nu se va lasa.
N-o sa fie nici un singe. E doar o piesa de teatru pusa in scena de Basescu ca sa faca o mica dictatura.