Drama existenţială a atotştiutorului

Iar ultimul exemplu din acest tipar de oameni, apăruţi peste noapte, odată cu protestele din Piaţa Universităţii, este Oreste Teodorescu.

Am urmărit cu interes disputa sa verbală cu Bogdan Teodorescu. Un om pentru care am un respect deosebit, datorat în primul rând stilului său unic de a explica lucrurile, atât de uşor de înţeles.

Aşa cum spunea şi Bogdan Teodorescu, una din marile probleme ale acestor zile este manipularea grosolană dusă de mulţi, care încercă să acrediteze falsa idee cum că toţi politicienii sunt la fel.

Cred că ştiţi cu toţii faimoasa scandare a unora din Piaţă: “USL şi PDL – aceeaşi mizerie”. Poate părea absurd, dar această scandare este exact discursul electoral pe care va miza mizeria portocalie: “Da, suntem nişte mizerii, dar nici cei dinaintea noastră nu sunt mai prejos”

Ori, pentru orice om care ştie puţină politică, este evident că acest lucru nu este real sau corect. Din această clasă politică “mizerabilă” au făcut parte şi Coposu, Raţiu, Diaconescu, Quintus, ca să enumăr numai câţiva din Seniorii politicii.

Din această clasă politică au ieşit şi oameni politici care nu au furat, care aşa cum au intrat, financiar vorbind, aşa au şi ieşit.

Această clasă politică mizerabilă este cea care ne-a dus in UE, NATO, chit că mulţi vor spune că fără să putem noi cu adevărat am intrat acolo, ci pentru că ne-au vrut alţii.

Şi în această clasă politică mai avem încă oameni de calitate, oameni care fac ceva pentru comunităţile lor, pentru a justifica votul pe care l-au primit.

6 thoughts on “Drama existenţială a atotştiutorului”

  1. Coposu , Ratiu , Diaconescu sau Quitus faceau din politica o ” meserie de senior” adica ceea ce este de fapt politica.Astia de azi fac din politica doar o meserie , adica un mod de a castiga si ei ” o paine” fara sa munceasca fizic , folosind doar….limba din gura. Mai pe scurt : astia de azi sint niste limbisti . :satansmoking:

    1. @Serban ti-am raspuns si pe twitter. Singurul merit al lui Constantinescu este ca si-a sacrificat mandatul, atunci cand a acceptat sa fie atacata Serbia din spatiul nostru aerian. Atat. In rest, negocierile de aderare au inceput in 1995 si inchise in 2004 de Iliescu. Fie ca ne place, fie ca nu.

  2. @ Serban Ai uitat de Majestatea Sa Regele Mihai stimate domn…si nu in ultimul rand de ceea ce se numeste generic drept : INTERES STRATEGIC si de ce nu…ECONOMIC ! :satansmoking:

    1. @Marian da, toate vizitele facute de Regele Mihai au contat enorm. Stau si ma intreb, daca s-ar fi dus Pol, ce ar fi iesit?:)) )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *