Dosarul Transferurilor – și atunci i-au condamnat pe toți…

Să începem cu partea cea mai importantă, sentințele:

Mihai Stoica, 3 ani şi 6 luni cu executare

Cristi Borcea, 6 ani şi 4 luni cu executare

Ioan Becali, 6 ani şi 4 luni cu executare

Victor Becali, 4 ani şi 8 luni cu executare

Jean Pădureanu, 3 ani şi 4 luni cu executare

Gică Popescu, 3 ani şi o lună cu executare

Gigi Neţoiu, 3 ani şi 4 luni cu executare

Uitați-vă la aceste nume. Reprezintă, practic, tot ceea ce a produs fotbalul românesc de după 1990. Adică multă gargară, caterincă, mizerii, bani negri și prea puțin fotbal. Oameni care au infectat fotbalul de la noi cu mojicia și mizeriile lor. Oameni care practic ne confiscaseră până și această bucurie.

Între toate aceste nume, nu ai cum să îl observi și pe cel al lui Gică Popescu. Mă doare să îl văd pe unul din jucătorii noștri emblematici, căpitan, alături de Hagi, al Generației de Aur, cum ajunge să fie coleg de celulă cu unii din cei mai infecți oameni. Nu degeaba există vorba aceea: ”te bagi în troacă, te mănâncă porcii”.

La final să nu uităm și de unde a plecat această anchetă care, iată, aduce fotbalul la momentul unei zile Z, a unui nou început: o anchetă jurnalistică de excepție dusă de cei de la Gazeta Sporturilor și care nu a fost abandonată vreme de 8 ani de zile.

copertagsp

Sursă foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p