A început iarăși școala. Septembrie, prima zi, primele emoții, primii pași în viață fără să îi ai alături clipă de clipă pe ai tăi părinți. Nu îmi aduc aminte dacă eu am plâns în prima zi de școală, dar azi am văzut, în drumul meu spre birou, mulți copii care duceau după ei buchete de flori pentru cadrele didactice și lacrimile lor de dor după zilele în care nimic nu părea că îi vă strămuta din locurile lor de joacă.
S-a dus de mult festivismul acestei zile. Oricât am încerca să ne ascundem după flori și fotografii pe rețelele de socializare, începutul unui nou an școlar nu înseamnă decât bifarea încă de la început a unui nou bilanț trist: școli care stau să se dărâme peste elevi, toalete în curtea școlii, adevărate bombe ecologice. Profesori blazați și slab pregătiți. Și copii care s-au învățat să primească totul pe gratis, nu mai sunt construiți să fie competitivi, să își dorească să fie cei mai buni. Nu mai sunt dispuși să accepte notele, vor să nu mai fie evaluați, toți suntem egali în fața legii și a lui Dumnezeu. Și pentru că tot suntem la capitolul Dumnezeu și Biserica în școli, am văzut zilele trecut zbaterea unui om care se chinuie de ani buni să interzică Te-Deum-urile de început de an școlar. Asta în timp ce îl alungăm pe Dumnezeu din școli, dar nu avem o problemă cu mașinile companiilor de videochat, care sunt parcate chiar în fața școlilor, gata să ademenească tinerele în căutarea împlinirii materiale.
Așadar, peste imaginea aceasta sumbră a unui sistem de educație putred, s-a suprapus și un protest lansat de Consiliul Elevilor, cei care sunt nemulțumiți de un ordin al Ministerului Educației, care a decis ca acei elevi care au media mai mică de 5 la Evaluarea Națională să fie înscriși direct la școlile profesionale. Spun cei din Consiliul Elevilor că astfel se distruge prestigiul școlilor profesionale (care, între noi fie vorba) sunt luate cu asalt de zeci de mii de copii care nu vor să devină avocați, medici, consultanți, deși iau bătaie constant de la gramatică, cu ale ei arme, ”i” și cratima.
Statisticile cele mai recente arată că România suferă îngrozitor la capitolul forță de muncă calificată în construcții, în industria hotelieră, în industria alimentară. Vorbim de mii și zeci de mii de locuri de muncă neocupate, cu salarii mai mult decât bune și care acum sunt luate de oameni aduși din afară, din țări ca Vietnam.
O mare parte din vina pentru această situație o au și părinții care refuză să accepte faptul că poate ai lor copii nu sunt chiar pregătiți să fie studenți și să profeseze într-un anumit domeniu care cere studii superioare, dar că asta nu înseamnă că nu pot deveni profesioniști și să reușească într-o profesie care nu are de ce să fie rușinoasă. Ca și o concluzie, demersul elevilor este unul ipocrit. În fapt, banderole de doliu ar trebui să poarte întreaga societate, privind la ce viitor ne așteaptă și uitându-ne la câți analfabeți funcționali vor trebui să reușească să țină țara aceasta vie.