Discursul lui Michelle Obama – o nouă filă de marketing perfect

Dacă te uitai zilele trecute pe toate rețelele sociale, ai fi văzut că, cel puțin în State, dar și pe la noi, un subiect apărea ca un laitmotiv al zilei: „Doamne, ce discurs incredibil a avut Michelle Obama la Convenția Democrată„ sau „Mi-au dat lacrimile ascultând cuvintele ei spuse din suflet„

Iar de aici până la ideea că soția actualului președinte tocmai și-a ținut discursul ce îi deschide drumul spre o carieră politică de succes nu a fost decât un pas. Și știm cu toții, la americani totul e posibil. Dar ce a făcut acest discurs atât de puternic?

Sunt câteva pasaje care, spun specialiștii în comunicare, au creionat în ochii oamenilor cel mai bine diferența din Hillary și Trump, dar mai ales, prin subtilități bine plasate, au vorbit despre marele pericol pe care îl poate reprezenta alegerea lui Trump:

michelleobama

„Vreau un președinte cu experiență în serviciul public. Vreau pe cineva a cărui muncă de-o viață le arată copiilor noștri că nu trebuie să urmărim faima și norocul; luptăm să oferim fiecăruia o șansă să reușească. Și dăm înapoi chiar și atunci când ne străduim noi înșine să supraviețuim, pentru că știm că există oameni care o duc mai rău decât noi. Pentru harul lui Dumnezeu, vreau un președinte care îi va învăța pe copii noștri că toată lumea în această țară contează. Un președinte care crede cu adevărat în precedentul stabilit de fondatorii noștri în urmă cu toți acești ani – că am fost cu toții creați egali, fiecare o parte iubită a măreței povești americane. Când criza ne lovește, nu ne întoarcem unii împotriva altora, ne ascultăm unii pe alții. Ne bazăm unii pe alții. Întotdeauna suntem mai puternici împreună. Sunt aici în această seară pentru că știu că acest tip de președinte va fi Hillary Clinton și de aceea, la aceste alegeri, sunt cu ea.„

Atacurile directe la Trump, dar cu eleganța unei Prime Doamne, au făcut deliciul celor prezenți la Convenție. Cum ar fi săgeata legată de pasiunea lui Trump pentru Twitter:

„Vreau pe cineva care cunoaște această slujbă și care o ia în serios. Cineva care înțelege că probleme națiunii noastre nu sunt negre și albe. Nu pot fi rezumate în 140 de caractere. Pentru că atunci când ai codurile nucleare la degetele tale și armata sub comanda ta, nu poți face decizii pripite. Nu poți avea pielea subțire sau tendința de a-ți pierde cumpătul. Trebuie să fii constant și chibzuit și bine informat.„

Dar, mai presus de orice, asaltul frontal la esența campaniei lui Trump, sloganul „Make America Great Again!„:

„Nu lăsați pe nimeni niciodată să vă spună că această țară nu este măreață. Că, într-un feel, trebuie să o facem măreață din nou. Pentru că, acum, aceasta este cea mai măreață țară de pe Pământ.„

Urmăriți, dacă aveți ocazia, acest discurs integral. El o mostră, de fapt, despre tot ceea ce, spun mulți oameni, a reprezentat mandatul Obama: o simbolistică incredibilă, o lecție de marketing politic dus la superlativ, aproape un film turnat fără dubluri, fără reluări, fix cu personajele reale.

Dar, când se trage cortina, rămânem cu poate singura realitate dureroasă, palpabilă a mandatului cuplului Barack și Michelle Obama: America se pregătește să îl aleagă pe Donald Trump președinte. E ca și când îi dai drumul piromanului liber prin oraș, știind sigur că el va incendia lumea.

Nero în varianta 2016.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

One thought on “Discursul lui Michelle Obama – o nouă filă de marketing perfect”

  1. Obama ar fi fost un presedinte valabil daca omenirea nu ar fi fost in criza.Oamenii nu mai vor austeritate, saracie si mizerie in numele democratiei. Noi toti vrem o schimbare pozitiva acum in aceasta viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *