Diaspora și partidele – dragoste de-o vară

În perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă revine în atenția publică năbădăioasa relație a partidelor politice cu diaspora. Din 2009 încoace, diaspora a jucat un rol extrem de important, decisiv chiar, în marile momente electorale: alegerile prezidențiale din 2009, alegerile prezidențiale din 2014, toate acestea au primit eticheta diaspora pe ele.

Cum va fi toamna electorală 2016 din perspectiva diasporei? Ceva semnale avem de pe acum:

diaspora1

– PSD nu pare a lua în serios importanța votului dinspre diaspora anul acesta, astfel că, cel puțin la acest moment, problematica românilor din afara țări nu se regăsește printre temele principale de comunicare ale social democraților. Pentru ei ar fi oricum destul de greu să încerce o apropiere cu această categorie, dat fiind faptul că rănile trecutului încă sângerează: avem un fost ministru de externe al PSD, Corlățean, urmărit penal pentru împiedicarea votului diasporei la alegerile din 2014.

– PNL nu a făcut niciun secret din faptul că se consideră partidul cel mai apropiat de diaspora. Și încă de la momentul alegerii lui Iohannis și până acum a încercat să și vină cu ceva gesturi în această direcție. Lupta pentru votul prin corespondență este cel mai bun exemplu. Și în cazul Brexitului, tot ei sunt cei care au avut cea mai prompta reacție. Cu toate acestea, la acest moment, cu două luni înainte de finalul înscrierii în Registrul Electoral pentru votul prin corespondență, doar 1300 de români s-au înscris pentru a vota. Ori asta înseamnă un eșec de mobilizare pentru PNL.

– USB. De aici s-ar putea să vină surpriza. Viitorul USR s-ar putea să fie, dacă va reuși să ducă o campanie targetată bine pe diaspora, exact acel partid anti-sistem, radical, care este votat de fiecare dată de către românii din afara țării. Practic, șansele viitorului USR de a intra în Parlament depind foarte mult și de cum vor ști să capitalizeze voturile diasporei.

Urmează o vară și o toamnă extrem de interesante. Diaspora românească traversează o perioadă nu tocmai fericită. Brexitul, perspectiva înrăutățirii situației economice, perspectiva unei nedorite reveniri în țară, toate acestea apasă greu în relația diaspora – partide politice de la noi. Oamenii vor și ceva gesturi și acțiuni din partea unei clase politice ce s-a dovedit restantă la acest capitol.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p