Secretul către o viață sănătoasă și îndelungată – revelat în seria de cărți Deepak Chopra

Trăim într-o lume în care majoritatea adulților trebuie să-și găsească în interior voința necesară pentru a înfrunta prejudecățile predominante. Scopul acelora care au înțeles deja că nu trebuie să ne îndreptăm prea mult atenția spre deteriorarea progresivă a minții și a corpului este de a percepe îmbătrânirea ca o oportunitate de a deveni mai înțelepți, mai iubitori, mai creativi, dar și cu o capacitate intelectuală sporită. Numărul persoanelor care ajung la vârste frumoase de peste 80 de ani cu un corp sănătos și o minte limpede este tot mai mare, iar acest lucru nu poate fi decât încurajator pentru noi, ceilalți.

Avem posibilitatea de a ne induce pozitivismul și energia necesară pentru a atinge un astfel de ideal cu ajutorul unor cărți de calitate. Un bun exemplu în acest sens sunt lucrările renumitului Deepak Chopra, ce tratează teme legate de spiritualitate.

De ce să citim cărțile lui Deepak Chopra?

Marea majoritate a cărților scrise de el sunt concepute sub forma unor manuale ce conțin sfaturi esențiale pentru reînnoire. Sugestiile prezentate de autor reprezintă modalități practice de a ieși din monotonia și sedentarismul societății de azi, parcă ucigătoare de personalitate, și de a ne dezvolta la un alt nivel de intelectualitate.

După cum afirmă și Deepak Chopra, primul și cel mai important pas în vederea transformării interioare și exterioare este conștientizarea și capacitatea de a clasifica lucrurile în esențiale și neimportante.

Spre exemplu, cartea Întinerește și trăiește mai mult oferă și un program practic în vederea atingerii liniștii lăuntrice necesare pentru a duce un trai prielnic, ce reprezintă cheia către o viață îndelungată. Este una dintre cele mai vândute carti Deepak Chopra din cadrul librăriei online editura-foryou.ro, pe care și tu o poți achiziționa la un preț accesibil.

În fiecare există un potențial spiritual enorm; din păcate, nu îl folosim sau o facem în prea mică măsură. De fapt, acesta trebuie explorat la maximum. Vorbesc aici despre corpul uman, despre sistemul nervos și inteligența umană. Dacă ne-am îndrepta atenția asupra unei funcționalități optime a minții și a corpului, ne vom descoperi adevărata natură, de ființe spirituale.

De câte ori ne-am gândit la sistemul nervos ca fiind un dar de care beneficiază Creația? Dintre toate speciile, oamenii sunt singurii care au posibilitatea de a avea percepții, de a interpreta ceea ce văd, de a avea așteptări de la viață. Cu alte cuvinte, fiecare om are posibilitatea de a transforma realitatea în care trăiește, schimbându-și calea pe care o urmează, modul în care percepe totul și direcția spre care își îndreaptă pașii. Un ajutor cu adevărat eficient în acest sens îl oferă cărțile pe care alegem să le citim, de aceea este bine să ne orientăm spre acelea care au un conținut valoros, din care putem învăța ceva. Volumele disponibile pe editura-foryou.ro constituie un foarte bun exemplu în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *