De nu se mişcă nimic în imobiliare?

O întrebare bună, la care cred că fiecare dintre noi avem un răspuns. În primul şi primul rând, la fel ca multe alte aspecte din România post revoluţionară, şi zona imobiliarelor a crescut ca o bulă artificială, fără a se baza pe ceva real din punct de vedere economic. Am ajuns la situaţia în care s-au construit zeci, sute de clădiri, fără a avea un fundament în spate, fără a fi siguri că acele clădiri, fie că vorbim de apartamente, fie de clădiri de birouri, ar urma să fie ocupate.

O perioadă, lucrurile au mers. Nu cred că se aştepta cineva la boomul imobiliar pe care l-am avut intre 2006 – 2009. S-a ajuns astfel ca zone altădată cuoscute doar pentru buruienile ce le înconjurau, să fie acum pline de vile, de blocuri sau de clădiri de birouri ce se luptă pentru supremaţie din punct de vedere al înălţimii. Un exemplu în acest sens este dat de zona de garsoniere militari, altădată unul din locurile evitate pentru a te muta.

Ce nu pot înţelege însă este încăpăţânarea dezvoltatorilor de a ţine de nişte preţuri care nu mai pot fi considerate ok în condiţiile actuale din piaţă. Bine, am înţeles, în 2008 îţi putea permite să ceri pe un apartament de 2 camere într-o zonă centrală şi 100 de mii de euro, sigur se găsea cineva care să dea şi aceşti bani, pentru că nu degeaba există vechea vorbă românească: “prost nu e cine cere, prost e cine dă”. Dar în condiţiile în care azi piaţa este aproape blocată, când abia mai vinzi un apartament sau două pe an, de ce ai ţine de nişte preţuri nerealiste?

Am mai vorbit despre acest subiect şi în alte posturi, ca să poţi să oferi o şansă de dezvoltare atât a pieţei, cât şi o şansă reală pentru cei care vor să fie proprietari, trebuie să te gândeşti nu doar la cum să îi jecmăneşti de bani, ci şi cum îi poţi ajuta să facă acest pas. E un lucru simplu,în beneficiul ambelor părţi.