De ce PDL și USL = aproape aceeași mizerie

E greu pentru cineva ca mine, care din 2009 încoace a încercat prin toate mijloacele să îi convingă pe cei din jur că singura alternativă viabilă la mizeria portocalie este o alianță între PNL și PSD. Odată apărut USL, am crezut cu adevărat că lucrurile nu au cum să nu meargă într-o direcție normală, de liniștire, de revenire la esență.

Și ca mine au crezut milioane de oameni. S-a văzut asta la votul pentru locale și parlamentare, dar, mai ales, la votul pentru suspendarea lui Băsescu.

Ce a făcut USL cu această imensă masă de voturi? Și-a bătut joc de ea. Și a făcut ca acel usturător: ”PDL și USL = aceeași mizerie” să capete o confirmare atât de puternică, ca și când ar fi fost adoptat drept slogan al alianței. Cu ce să încep? Cu semnarea pactului de coabitare? Cu numirea lui Kovesi ca șef al DNA? Cu schimbarea radicală de atitudine din partea lui Ponta în ceea ce înseamnă gazele de șist și Roșia Montana? Cu faptul că la rectificările bugetare se iau din nou bani de la amărâți pentru a fi date serviciilor secrete?

Absolut, dar absolut tot ceea ce lumea a urât la guvernele Boc și Ungureanu, s-a lipit ca ștampila de guvernarea Ponta. Și ne lasă impresia că suntem cu adevărat blestemați să nu avem deloc o alternativă la clasa asta politică mizerabilă.

Și atunci ne aducem iar aminte că avem un Rege în viață.

pdl-si-usl-aceeasi-mizerie

10 thoughts on “De ce PDL și USL = aproape aceeași mizerie”

  1. 1. Scoate aproape din titlu. Este fix aceeasi.
    2. Eu nu am crezut un moment in usl, dar am vrut sa moara pdl/base. Si inca mai vreau.
    3. PNL nu are scuza PSD ca sa fie prost si “aproape” de oameni si idei cretine.
    4. regele de care zici ar fi si guvernat? Nu cumva erau ACELEASI partide? Logica zero in afirmatia ta si a ceolr care sustin pomul laudat. Nici nu mai intru in detalii legate de pampersi sau de actoras.

    1. @nevermind USL a fost conceput tocmai ca o alianta care sa omoare politic PDL si pe Basescu. S-a oprit doar la primii si asta inseamna ca si-a incetat existenta cu un esec. Despre Rege: nu ar fi guvernat, dar pot sa te asigur ca in fata unei personalitati ca a unui Rege chiar si o clasa politica mizerabila sa ridica din noroi.

    1. @stefan :) nu cred ca m-am trezit din ceva anume, sunt mereu constient de ce spun si scriu. E doar momentul in care, pentru mine, s-a rupt USL. Asta inseamna ca de acum incolo revin la ceea ce stiu, la PNL

  2. “aproape” :D
    si tu aproape ai iesit din prostie.

    ce tre sa se intample ca sa intelegi ca avem cea mai proasta guvernare de la revolutie incoace ? :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *