De ce e verificat Funeriu? Ca să se mire proştii….

Îl urmăresc de foarte mult timp pe Vlad Petreanu, fost jurnalist, actual pişcotar în plin avânt şi câteodată prompterist pe la labe 1 tv.

Nu mai este o surpriză pentru mine faptul că omul acesta a uitat ce înseamnă media, că pur şi simplu a devenit un argat la Niro, plătit probabil foarte bine, din moment ce nu are nicio greaţă să scrie aşa de frumos despre Daniel Funeriu.

“Poate că alţii s-ar da peste cap să folosească în interes public o persoană cu activitatea ştiinţifică a lui Funeriu, nu ştiu…” sau

“PS – deja nu mai e nici un dubiu. După mai puţin de două luni de la instalarea guvernului USL, e clar că asistăm la o restauraţie programată, totală, care cuprinde toate zonele sociale şi economice. Înspăimântătoare este doar viteza cu care se desfăşoară această restauraţie – şi, poate, şi tupeul”

daniel_funeriu_7_71504300

Activitatea ştiinţifică a lui Funeriu a fost folosită la maxim de Băsescu. Să nu uităm viteza pumnului, să nu uităm gramatica de doi bani a acestui apropiat al unui câştigător de Nobel. De parcă dacă stai lângă un om inteligent îi furi din intelect…

Şi ca să păstrăm stilul Marin Preda până la capăt, căci văd că se poartă între un iaurt şi o bere..am şi ales un răspuns pe măsură la întrebarea tremurată: “de ce este verificat Funeriu”?

Mi-e greu să înţeleg cum Oprea l-a omis tocmai pe acest tânăr talentat de la a-l face şi pe el colonel…

4 thoughts on “De ce e verificat Funeriu? Ca să se mire proştii….”

    1. @sandman sa stii ca pentru mine, Petreanu chiar este o decadere pe care nu o intuiam sau o asteptam…trist, foarte trist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *