Trăim vremuri pline de incertitudine. Vremuri în care se cam răstoarnă tot ceea ce știam noi ca fiind normal vs anormal, bine vs rău, femeie vs bărbat. Și asupra acestui ultim aspect aș vrea să mă opresc.
Vouă nu vi se pare că interacționăm din ce în ce mai mult cu femei bărbați și bărbați atât de femei? Și nu, nu mă refer la cine știe ce travestiuri atât de reușite, ci pur și simplu la inversări de personalități.
Forțate de nevoie de a reuși într-o societate încă nu totalmente pregătită să accepte că a fi femeie nu trebuie să mai însemne doar eticheta de născătoare și gospodină, ci și responsabilități manageriale, de conducere, de lucru chiar și în medii ce păreau doar enclave ale bărbaților, multe femei renunță fix la ceea ce le face speciale: la feminitate, la gingășie, la senzualitate. Își închid sufletul într-o carapace de fier și își alocă singure chiar și organe genitale masculine, conștiente că doar dacă îți scoți și îți bagi ceva, ajungi să contezi.
Și poate că reușesc tot ce își propun profesional, dar se ofilesc atât de devreme sufletește, spiritual. Da, poate nu o să credeți, dar există femei care fug de gândul unui orgasm.
În timpul ăsta, bărbații suferă mutația supremă, devenind purtători oficiali de vagin și chiar ciclu menstrual. De la și băieții plâng câteodată, piesa de succes a celor de la Holograf, trăim vremuri în care nu îi mai putem opri din bocit. Aici avem o mare problemă cu atât de mulții specialiști în love, sex și mămăligă, care pur și simplu creează bărbatului imaginea unui leșinat, căruia dacă îi dă o femeie o palmă bărbătească pe umăr, se schimonosește de durere. Imaginea bărbatului care nu mai știe să curteze o femeie, să o facă să se simtă specială, dorită, iubită.
Ca să nu mai vorbim și de schimbările de la nivel de imagine, cu bărbați epilați total, ce trebuie să se obișnuiască să îmbrace rochii și, de ce nu, în curând și dresuri. Depersonalizați total, condamnați la singurătate.
Și asta se aplică în ambele cazuri. Femeile caută bărbații așa cum erau ei proiectați în mintea lor, în timp ce bărbații nu mai găsesc femei. Atâtea miliarde de singularități, nicio șansă de cupluri. Mie, unul, mi-e dor de femeia care poate fi și puternică, dar care să știe să își lase și o urmă de slăbiciune care să mă facă pe mine să cred că vin să o salvez.
Mi-e dor de femeia care știe să răspundă unui zâmbet și unui flirt nevinovat. Mi-e dor de femeia care să mă învăluie în senzualitatea ei și care în același timp să știe să se joace cu tine la nivel mental.
De femeia care să fie puternică, dar care să nu uite niciodată să fie femeie. Vouă de ce vă este dor?
Articol publicat pe EmmaZeicescu.ro
De @andracadabraa
@A cate amintiri..