Guest post de Mana Ciutacu
Să apuci să împodobești bradul cam pe jumătate, să pleci în vacanță înaintea celorlalți, să nu cumperi niciun cadou. Și nici mâncare să nu pregătești. Cam ăsta a fost Crăciunul meu sărbătorit înainte, la munte, cu tot ce-i trebuie, după tradiție. La superlativ.
Apoi să te întorci acasă fix în ziua în care toată lumea stă la masă, că atunci e prima zi de Crăciun, și-n drumul către casă să te oprești la un restaurant să cumperi sarmale, piftie și un platou de salată boeuf. Plus pâine caldă, atunci scoasă din cuptor, și mămăligă aburindă. Să bagi bagajele pe ușă și să pleci iar. Și să sărbătorești din nou Crăciunul, cu tot ce trebuie, cu prietenii, după care să ajungi seara spre noapte acasă, cu alte bagaje. Că – nu-i așa? – e Crăciunul, și trebuie să ai în casă și cârnați, și tobă. și lebăr, și cozonaci adevărați.
Și copiii să caute, noaptea, o firmă care livrează pizza, deși ai casa plină de mâncare – e drept, făcută de alții.
Casa aia curată și ordonată, cu absolut toate rufele călcate și puse în dulapuri – că, în lipsa ta, nu s-a stat degeaba. Casa aia cu bagajele la ușă și carnea și cârnații și varza murată și kitul pentru omul de zăpadă așteptându-te pe tine.
Iar tu să nu vrei altceva decât să revezi Out of Africa, programat pe un post tv la o lună după ce ai fost fix acolo.
După care să te apuci să faci pregătirile pentru Crăciunul de după termen. Dacă nu sună telefonul între timp…
Daca ar fi craciun zilnic..
@apartamente nu cred ca ar avea acelasi farmec