Daraverile zilei de 27 octombrie 2018

Maron și Merkel, ceartă ca la ușa cortului – Se rupe lanțul de iubire dintre cele două puteri ale Europei? Motivul: exportul de arme în Arabia Saudită.

Radu Mazăre, tot mai aproape să fie adus în țară – Probabil că este trist omul. Vine iarna înapoi și mai face și pușcărie.

Yarchagumba, noua Viagra – Ciuperca miracol din Himalaya, mai tare decât Viagra.

Trump acuză manipularea presei în scandalul bombelor artizanale – America este în plin scandal al bombelor trimise diferiților adversari ai lui Trump. A fost deja arestat un suspect.

Dosarele lui Klaus Iohannis – Trece foarte ușor pe la urechile noastre scandalul celor 9 dosare clasate, cu Iohannis în prim plan. Apare și informația unor posibile audieri. Președintele este dator să vină cu niște lămuriri.

Noi zboruri pe ruta București – Timișoara – Ce bine ar fi dacă ar apărea astfel de zboruri pentru cât mai multe rute importante.

Austria bagă tren direct Cluj – Viena. Cursele vor începe în decembrie și vor dura 10 ore.

Biserica Catolică lansează jocul Follow JC Go – Aduni sfinți și alte figuri religioase și faci o echipă condusă de Hristos.

A apărut imnul Centenarului – Oare ceva mai penibil se putea?

Renault își reduce constant producția de la Dacia – Este poate cea mai proastă veste pe care o puteam primi. Și dovada că lucrurile merg în cea mai proastă direcție posibilă.

Metrorex se pregătește de grevă – Există inclusiv riscul unei greve generale după 10 noiembrie. Asta mai lipsea traficului din București.

Închisoare pe viață pentru criminala de la metrou – Magdalena Șerban, cea care a ucis o tânăr aruncând-o în fața metroului a fost condamnata la închisoare pe viață. Decizia nu este definitivă.

A murit Whisper, ultimul câine corgi al Reginei Elisabeta – Se stinge astfel o tradiție a Reginei care s-a ocupat personal de creșterea acestor câini din rasa corgi.

Sistemul VAR introdus și în tenis – O să ajungă să dureze un meci de tenis cât o zi de post.

Universitatea București, amendată pentru condițiile din cămine – Amenda se ridică la 15 mii de lei.

A murit Marin Burlea – Doliu în medicina și pediatria românească, care, după Pesamosca, îl pierde și pe Marin Burlea

Sursă foto: Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *