Daraverile zilei de 24 aprilie 2019

Bogdan Licu, Procuror General interimar, în locul lui Lazăr – Bogdan Licu, procurorul general interimar, a mai deţinut această funcţie după demisia fostului procuror general Tiberiu Niţu, timp în care a cerut redeschiderea anchetei în dosarul Revoluţiei. În martie 2016, el a renunţat la titlul de doctor, din cauza suspiciunilor de plagiat.

Rusia lansează un submarin dotat cu drone nucleare – Presedintele rus, Vladimir Putin, a asistat, marti, la lansarea unui nou tip de submarin, care urmeaza sa fie echipat cu viitoare drone submarine nucleare – o arma apocaliptica ce poate provoca un tsunami devastator.

Băsescu, în război cu Ilie Năstase – Fostul președinte Traian Băsescu a avut marți seară o reacție după ce fostul tenismen Ilie Năstase, candidatul care deschide lista UNPR pentru europarlamentare, a fost filmat în timp ce aruncă un pahar cu cafea pe un afiș de campanie al senatorului PMP.

Bucureștenii, wi-fi gratuit în spațiile publice – Bucureştenii vor beneficia de acces gratuit la internet WiFi în spaţii publice precum parcuri, pieţe, clădiri publice, biblioteci, muzee etc, după ce Comisia Europeană a acceptat cererea de participare a Capitalei la iniţiativa WiFi4EU.

Comisia Iordache a terminat noile modificări la Codul Penal și de Procedură Penală – În câteva ore, comisia Iordache a votat marți noi forme ale Codului Penal şi Codului de Procedura Penală.

Smombie, fenomenul care pune viața oamenilor în pericol – Merg mai încet decât ceilalţi, cu paşi nesiguri şi cu capul aplecat. Vorbim despre pietonii care stau tot timpul cu telefonul în mână şi căştile în urechi. Un studiu francez trage un semnal de alarmă. Dependenţii de telefonul mobil sunt mai predispuşi la accidente decât cei care sunt atenţi pe unde merg, scrie Digi24.

Care sunt cele mai vulnerabile parole – Cele mai vulnerabile parole în faţa hackerilor sunt cele inspirate de artişti şi trupe celebre, precum “Blink182”, “Metallica”,”Slipknot”, “Eminem” şi “50cent”, se arată într-un raport al Centrului Naţional pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie, potrivit rollingstone.com.

Iohannis a respins remanierea Guvernului Dăncilă – Președintele Klaus Iohannis a anunțat că îi respinge pe cei trei miniștri propuși de PSD, deoarece, în opinia sa, remanierea guvernamentală propusă de PSD este “un fel de farsă”.

Fanii lui Britney Spears, proteste în fața clinicii unde aceasta este internată – Admiratorii cântăreţei americane Britney Spears au protestat faţă de internarea artistei într-o clinică de psihiatrie, pe care o suspectează ca fiind împotriva voinţei acesteia, relatează hollywoodreporter.com.

Regina Elisabeta îl primește pe Trump în iunie – Regina Elisabeta a Marii Britanii a confirmat că preşedintele american Donald Trump a acceptat invitaţia sa de a o vizita la Palatul Buckingham, în perioada 3-5 iunie, scrie Reuters.

Noaptea muzeelor 2019 – Peste 150 de instituţii muzeale şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Marea împăcare Firea – Dragnea – Firea a precizat că lasă la o parte ”supărările” avute cu Liviu Dragnea pentru că ”pun mai presus interesul bucureștenilor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p