Daraverile zilei de 23 octombrie 2019

Încet, dar sigur, habemus Sică – Premierul desemnat, Ludovic Orban, mai are la dispoziție doar zilele de miercuri și de joi pentru a trimite la Parlament lista de miniștri și programul Guvernului, liderul liberal fiind pe ultima sută de metri a negocierilor cu partidele care au votat demiterea Executivului Dăncilă. Orban a discutat marți cu ALDE, PMP, UDMR și USR, iar miercuri, la ora 12.00, urmează o ultimă rundă de negocieri cu Pro România.

Nicu Bănicioiu, audiat în dosarul Colectiv. UPDATE: Bănicioiu refuză să se prezinte la audieri – ​Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu este așteptat miercuri la audieri la Parchetul General, în dosarul privind intervenția din seara incendiului din clubul Colectiv. Audierile au loc la patru ani de la tragedia în care 64 de tineri și-au pierdut viața și este pentru prima dată când Bănicoiu, acuzat că a întârziat transferul răniților în afara țării, este chemat de procurori să dea explicații.

Un nou episod Star Wars, pe marile ecrane în decembrie – Crăciunul vine cu o surpriză pentru fanii “Războiul Stelelor”. Este vorba despre un nou episod care va ajunge pe marile ecrane în preajma sărbătorilor.

Scandal financiar uriaș la Vatican – Sfântul Scaun este zguduit de un uriaș scandal financiar: sume fabuloase din „Obolul Sfântului Petru”, un fond din colectă publică destinat acțiunilor de binefacere, au fost dirijate în afaceri dubioase. „Sute de milioane de euro destinate celor mai necăjiți și mai săraci sunt administrate într-un mod obscur și lipsit de transparență.

Meserii pierdute în România: sticlari, morari, piscicultori – Învățământul profesional românesc nu mai “scoate” pe piața tineri pregătiți în mai multe meserii cu tradiție în trecut, în țara noastră, din lipsă de interes pentru aceste profesii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *