Daraverile zilei de 20 martie 2019

Ziua francofoniei – Ziua Internaţională a Francofoniei se sărbătoreşte în fiecare an pe 20 martie, în toate ţările care au franceza ca limbă oficială, de cultură, de lucru sau de comunicare internaţională. Anul acesta, Ziua Francofoniei are drept slogan “În franceză, vă rog/ En français, s’il vous plaît”.

Azi începe primăvara astronomică – Miercuri, 20 martie, ora 23.58, este momentul echinocţiului de primăvară, care marchează începutul primăverii astronomice. Începând de la aceasta dată, durata zilei faţă de cea a nopţii va fi în continuă creştere, până la data de 21 iunie.

Un bărbat din Târgoviște, amendat după ce a aruncat 200 de litri de zeamă de varză din balcon – Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Târgovişte, a fost amendat de Poliţia Locală pentru că a aruncat zeama de varză prin sistemul de scurgere al balconului.

Au început negocierile politice pentru șefia Procuraturii Europene – Prima rundă de negocieri dintre Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european are loc miercuri, la Bruxelles. „Parlamentul intră în negocieri cu o poziţie puternică, în timp ce Consiliul intră cu o poziţie slabă“, susţine europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

Iohannis, arogant la adresa susținătorilor referendumului pentru familie – Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a declarat marți la o dezbatere că la referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție ca uniune dintre un bărbat și o femeie, românii le-au dat „o lecție imensă” celor care au promovat „un mesaj intolerant”. „Stat de drept fără drepturile omului nu poate să existe și aceste lucruri sunt statuate.

A venit primăvara și Bucureștiul riscă să rămână fără apă caldă – Compania Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Electrocentrale Bucuresti SA (ELCEN), a anuntat, miercuri, ca alimentarea Capitalei cu apa calda risca sa fie oprita in perioada urmatoare, in conditiile in care Primaria nu a platit subventia la energia termica si, astfel, ELCEN nu poate sa isi achite facturile catre furnizori.

Orlando Teodorovici se visează președinte – Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marţi seara, la TVR, că intenţionează să candideze “cândva” la prezidenţiale şi nu o va face doar ca să candideze.

București, printre cele mai ieftine capitale din Europa – Bucureşti (locul 118) este în acest an în topul celor mai ieftine oraşe europene în care să trăieşti, arată un studiu al Economist Intelligence Unit (EIU).

Limp Bizkit la Electric Castle – Trupa americană Limp Bizkit și-a confirmat prezența la festivalul Electric Castle, care va avea loc între 17 și 21 iulie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p