Daraverile zilei de 15 octombrie 2018

Ziua Z a OUG-urilor pe Justiție – Nu mai tresare nici măcar un fir de păr când aud astfel de știri. Așteptarea  mea este ca azi Dragnea să rezolve ce a încercat de atâta timp. Dar eu voi merge, personal, pe scenariul deja încercat de alții: #boicot.

Columna lui Traian, luminată în tricolor – Aflat în vizită oficială în Italia, Iohannis a participat și la un eveniment prin care, preț de câteva ore, cu ocazia Centenarului, Columna lui Traian din Roma a fost iluminată în culorile drapelului României.

O sticlă de vin de jumătate de milion de dolari – Brandul este Romanee Conti, produsă în 1945, a fost vândută cu 558 de mii de dolari la o licitație.

Parteneriatul Civil, raport final – Azi se dă raportul final pe legea Parteneriatului Civil, iar apoi se intră în dezbateri.

Obezitatea, război cu armata – Pentagonul se plânge că nu mai găsește tineri apți pentru armată, din cauza obezității, iar problema îi afectează și pe soldații deja instruiți.

Vă era dor de Ion Iliescu? – Ieșirea neașteptată a fostului președinte, care a lansat critici actualei conduceri a PSD.

Seism 2018 – Cel mai mare exercițiu post cutremur în România vine cu vești ”bune”: mii de morți, zeci de mii de răniți.

IPS Teofan, despre eșecul referendumului – ”Vom duce toți această cruce” .

Sursă foto: Digi24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p