Daraverile zilei de 10 septembrie 2018

PSD dă bani la tot poporul – Credite fără dobândă pentru cei cu vârste între 26 și 55 de ani și fără venituri constante.

Sosul cu usturoi de la KFC, disponibil în Lidl – Oare eu sunt singurul care nu a gustat acest sos vreodată?

Românii, cei mai mari fumători din UE – Nimic ieșit din comun, la câte partide de sex are statul român cu noi, țigara de după este constant aprinsă.

Gigi Becali a vrut să îl bată pe Cristian Preda – Pare-se că lui Gigi i s-a urât cu libertatea, după cum se manifestă în ultima perioadă.

Gata, se știe când va fi gata metroul din Drumul Taberei (2019) – Glumeam, voi chiar credeți că prindem inaugurarea?

Simona Halep, săptămâna numărul 45 ca număr 1 mondial WTA – Și cu greu cred că mai poate pierde primul loc până la finalul anului.

10 procese care așteaptă motivările pentru a începe judecata pe Apel – Nu cred că există o mizerie mai mare în tagma judecătorilor decât această amânare fără niciun fel de argument a emiterii motivărilor. Aș desfința acele Judecătorii.

Procesul ”Colectiv” reluat de la zero – Peste o lună se fac 3 ani de la tragedia de la Colectiv iar procesul este acum reluat de la zero după ce un judecător din complet s-a pensionat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *