Dan Barna, reales președinte USR – Dan Barna a fost ales preşedinte al partidului Uniunea Salvaţi România (USR) pentru un nou mandat, în cadrul scrutinului intern, desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie, votând 9.314 membri, în urma căruia el a obţinut 6.097 din voturi (65,75%).
Bianca Andreescu, în finala US Open 2019 – Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în premieră în finala unui turneu de grand sla, ea ajungând în ultimul act la US Open, unde o va înfrunta pe Serena Williams.
CFR zice că o să mergem mai repede cu trenul – Căile ferate din ţara noastră se află într-un plin proces de reabilitare anunţă, într-un comunicat de presă, Compania Naţională CFR SA. Conform reprezentanţilor companiei, la ora actuală 60 de şantiere feroviare sunt operaţionale la nivelul întregii ţări pentru lucrări de ridicare a restricţiilor de viteză.
Părintele Arsenie Boca a fost propus oficial pentru canonizare – Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, joi, la Deva, înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să ia o decizie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Facebook a lansat serviciul de dating – “Facebook Dating facilitează întâlnirea iubirii prin intermediul lucrurilor care vă plac, ajutându-vă să stabiliţi relaţii profunde prin intermediul acelor lucruri pe care le aveţi în comun, cum ar fi interese, evenimente şi grupuri”.
Mihai Șora a semnat pentru susținerea candidaturii lui Paleologu – Candidatul PMP la Preşedinţie Theodor Paleologu afirmă că filosoful Mihai Şora şi soţia acestuia au semnat pentru susţinerea candidaturii sale la Preşedinţie, exprimându-şi speranţa că aceştia vorşi vota pentru el la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.
Un cocoș din Franța a câștigat în instanță dreptul de a cânta – Cocoşul Maurice şi-a câştigat în instanţă dreptul de a cânta, după ce un tribunal francez a hotărât că plângerea înaintată de vecinii deranjaţi de zgomotul pe care îl făcea acesta este nefondată.
Cristi Borcea, aproape liber – Comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulată de Cristian Borcea, iar avizul este unul favorabil, potrivit unor surse din cadrul ANP. Instanţa trebuie să decidă pe 10 septembrie dacă admite solicitarea lui Borcea.
Elevii care nu iau nota 5 la Evaluarea Națională vor fi repartizați la licee de meserii – Începând din acest an şcolar, elevii claselor a VIII-a care nu reuşesc să ia media 5 la Evaluarea Naţională nu vor mai fi repartizaţi la licee, nici tehnologice, nici vocaţionale şi vor putea alege doar învăţământul profesional, adică liceele de meserii.
Traian Băsescu: ”Nu știam că cei de la contrainformațiile militare sunt Securitatea!” – Traian Băsescu a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti unde se judecă dosarul cu CNSAS, că nu a fost colaboratorul Petrov al fostei Securităţi, aşa cum CNSAS în acuză. „Trebuie să mă apăr”, a mai spus fostul preşedinte.
Un articol interesant, multumim!
@Flatfy: Eu mulțumesc pentru că mă citiți.