Daraverile zilei de 05 martie 2019

Volkswagen alege Serbia în locul României – Volkswagen a decis să aleagă Serbia pentru noua fabrică pe care vrea să o construiască în Europa de Est, în detrimentul altor ţări precum România, Turcia, Macedonia sau Bulgaria, scrie presa sârbă.

Cine este afaceristul moldovean care a construit din fonduri proprii primul metru de autostradă în Moldova – Ştefan Mandachi are 33, este necăsătorit, este avocat şi antreprenor şi se recomandă drept „ţăran de la Sfântu Ilie“, satul din comuna Şcheia a judeţului Suceava în care a copilărit şi în care locuieşte şi acum. La finalul anului 2018, companiile sale aveau peste 850 angajaţi şi o cifră de afaceri de 27,6 milioane euro.

Moțiune simplă PNL împoriva lui Tudorel Toader – Moţiunea simplă intitulată “Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, va fi citită şi dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

Emmanuel Macron a trimis o scrisoare românilor – Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris un mesaj adresat românilor, dar și celorlalți europeni, înainte de alegerile europarlamentare, prin care face o pledoarie pentru Europa şi pentru Uniunea Europeană, în contextul Brexit.

Guvernul Dăncilă ar putea decide azi înființarea Fondului Suveran – Guvernul va avea şedinţă marţi. În acest context, Liviu Dragnea a anunţat că Executivul ar putea adopta săptămâna aceasta un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. Pe ordinea de zi a reuniunii nu figurează un astfel de act normativ.

CNA vrea 27 aprilie 2019 ca primă zi de campanie electorală pentru europarlamentare – Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie, potrivit unui proiect de decizie pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îl supune consultării publice.

Are și PLUS idioții săi. Azi, Oana Bogdan – Oana Bogdan, membru în Consiliul Naţional al PLUS, a pledat, într-un comentariu pe Facebook, pentru renunţarea dreptului la proprietate. „Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri”.

PSD se pregătește de o campanie cu lături și o pune pe Olguța în orice funcție – Olguța Vasilescu a revenit luni la masa Guvernului, dar nu în calitate de ministru, ci de consilier onorific al premierului. Astfel, se va ocupa de domeniul pe care nu a ajuns să-l conducă: infrastructura.

Dăncilă și hârtiuțaDecât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte. Dumneavoastră ați vorbit liber și ați spus numai prostii! La dumneavoastră mă refeream, domnule Roman. Pentru dumneavoastră este greu de înțeles, știți numai să jigniți. Nu am să vă răspund, pentru că nu meritați. Sunteți prea jos ca să pot să vă răspund.”

Merită Digi24 să dispară? – Două mici evenimente din online au mișcat o maree de critici către două instituții media: Decât o Revistă și Digi 24. O revistă independentă și un post de televiziune, ambele extrem de apreciate de publicul lor, fac față nemulțumirii exprimate.

Sursă foto: Steluța Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p